Spread the love

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă lucrările  de reabilitare a infrastructurii de semnalizare rutieră. Astfel, se retrasează marcajele existente pe toate străzile și bulevardele pe care au fost efectuate asfaltări sau acolo unde acestea s-au deteriorat și nu mai erau vizibile. Intervențiile se desfășoară noaptea, pentru a nu îngreuna traficul rutier.

Potrivit municipalității, pe bulevardul Tomis, au fost retrasate marcajele transversale și a fost aplicate marcaje bicolore la trecerile de pietoni situate la intersecția cu străzile Nicolae Iorga și Poporului,  în dreptul Colegiului Tehnic „Tomis” și în zona parcului din Tomis II. Materialul bicomponent(alb și roșu) are rolul de a crește vizibilitatea mijloacelor de semnalizare rutieră. Pentru o mai bună organizare a circulației, s-au refăcut marcajele rutiere la sensul giratoriu situat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada I.G. Duca. Totodată, s-au aplicat marcaje longitudinale pe bulevardul Ferdinand și pe străzile Eliberării, Theodor Burada, Soveja, Constantin Bobescu, Eduard Caudella, Rapsodiei, Șoseaua Industrială, Septimius Severus și Augustus. Reamintim faptul că marcajele rutiere nu pot fi executate imediat după asfaltare, ci după aproximativ trei săptămâni. 

În paralel, echipele SC Confort Urban SRL înlocuiesc indicatoarele deteriorate care nu mai corespund normelor de siguranță. Noile semne de circulație sunt montate pe bulevardul Tomis și pe principalele artere de circulație din oraș.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *