MApN: Cursurile școlilor militare se mută online

Potrivit unui ordin al șefului Statului Major al Apărării, activitățile care presupun prezența fizică a elevilor, studenților și cursanților în instituțiile militare de învățământ se suspendă, începând de miercuri. Elevii și studenții vor continua activitățile în format online de acasă, iar pentru cursanții – cadre militare sau personal civil – în format online sau la distanță de la locurile de muncă, a anunțat MApN.

Studenții Institutului Medico-Militar îşi vor desfăşura activitatea didactică în funcţie de deciziile senatelor celor două universităţi de medicină la care studiază – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” și Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”, în principiu, în formatul online. În plus, studenții IMM continuă activitățile de voluntariat în sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică ale Municipiului București și județului Mureș”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MApN, până la începutul anului școlar 2020-2021, toți cei 2.250 de elevi din colegiile naționale militare au fost dotați cu tablete și laptopuri.

De asemenea, se depun eforturi ca până la sfârșitul acestui an, având în vedere și lansarea Programului Operațional Competitivitate pentru finanțarea tabletelor pentru elevi și studenți, să fie achiziționate astfel de dispozitive pentru toți cei 1.535 de elevi ai școlilor postliceale militare.

De asemenea, cei mai mulți dintre cei peste 5.200 de studenți din instituțiile de învățământ superior militare dețin laptopuri, tablete și telefoane mobile, dar până la finalul semestrului I al acestui an universitar, în spiritul aceleași oportunități oferite de programul menționat, va fi definitivată procedura de achiziționare a tabletelor și laptopurilor pentru studenții care provin din medii defavorizate”, susțin reprezentanții MApN.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *