Maia Sandu cere moldovenilor să NU poarte simboluri ruseşti de 9 Mai

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a cerut concetăţenilor ei să nu arboreze simboluri ruseşti la festivităţile din 9 mai consacrate victoriei din Al Doilea Război Mondial, având în vedere că militarii ruşi omoară civili în Ucraina.

Nu putem permite ca atrocităţile de azi să fie asociate cu eroii din cel de-al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace”, a spus Sandu.

Fostul preşedinte Igor Dodon le-a cerut cetăţenilor moldoveni „să meargă la Parada Victoriei cu panglica Sfântului Gheorghe”, deşi riscă să fie amendaţi, după ce simbolul cu dungi negre şi portocalii a devenit un semn al patriotismului rusesc şi a fost interzis săptămâna trecută de parlamentul de la Chişinău. Portul panglicii se sancţionează cu amenzi începând de la 900 de lei moldoveneşti (circa 45 de euro) sau 60 de ore de serviciu în folosul comunităţii, relatează Reuters.

Şefa statului le-a cerut adversarilor ei politici comunişti şi socialişti să nu divizeze societatea din interese politice. Republica Moldova „îşi apără neutralitatea şi pacea în societate. De aceea, simbolurile războiului purtat împotriva Ucrainei sunt interzise în Republica Moldova. Le cer politicienilor să se abţină de la orice provocare”, a spus Sandu.

Şi parlamentul Lituaniei a interzis marţi portul în public al panglicii Sfântului Gheorghe, al literei Z şi a altor simboluri ale susţinerii invaziei ruse în Ucraina.

Panglica folosită pentru prima dată ca decoraţie de ţarina Ecaterina a Rusiei a fost adoptată de rusofonii din estul Ucrainei ca simbol al sprijinului pentru Moscova în 2014, când Rusia a anexat Crimeea, iar în Donbas au fost proclamate republicile secesioniste Doneţk şi Lugansk. Litera Z este semnul distinctiv vopsit pe vehiculele militare ruse din Ucraina şi s-a răspândit în mediile sociale, printre susţinătorii războiului declanşat de Rusia.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *