Maia Sandu, apel către cetățeni: „Să fiți GATA pentru a IEȘI ÎN STRADĂ să ne apărăm drepturile”

Președintele Maia Sandu califică drept neconstituționale decizia Parlamentului de anulare a hotărârii prin care Domnica Manole a fost desemnată judecător al Curții Constituționale și cea prin care Boris Lupașco a devenit judecător la Curte. Șeful statului cere Procuraturii Generale să investigheze aceste acțiuni din perspectiva uzurpării puterii în stat și anunță că va chema cetățenii, în eventualitatea în care va fi nevoie, la proteste, notează IPN. Președintele Maia Sandu califică deciziile de ieri drept contrare spiritului legii, întreprinse de deputați care se tem de organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Conform cadrului legislativ, Parlamentul nu poate să demită un judecător la Curtea Constituțională. După acest vot neconstituțional, a urmat o altă acțiune neconstituțională, încercarea de a numi o altă persoană în calitate de judecător la Curte. Sunt deputați în acest Parlament care nici într-un caz nu vor să ajungă la judecata cetățenilor”, a spus deputatul Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.

Mai mult, șeful statului cere organelor de forță să nu permită destabilizarea situației din țară:

Am trimis un mesaj clar organelor de forță să nu se lase implicate în îndeplinirea unor ordine neconstituționale, ilegale. Ci să asigure ordinea constituțională, inclusiv securitatea membrilor Curții Constituționale. Am solicitat Procuraturii Generale să investigheze deciziile luate de Parlament și să stabilească în ce măsură aceste acțiuni pot fi calificate drept acțiuni de uzurpare a puterii în stat”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu nu exclude eventualitatea unor proteste în masă pentru a insista pe organizarea cât mai grabnică a alegerilor anticipate:

Vreau să le spun cetățenilor să fie gata, sper să nu fie nevoie, dar în cazul în care va fi nevoie să fie gata să ieșim și să ne apărăm dreptul constituțional la alegeri. Foarte mulți cetățeni susțin acest obiectiv de a declanșa alegerile și de a pune punct acestei crize”, a spus Maia Sandu.

Ieri Parlamentul de la Chișinău l-a numit pe fostul procuror, Boris Lupașco, în funcția de judecător al Curții Constituționale pentru un mandat de 6 ani. S-a întâmplat după ce Parlamentul și-a anulat hotărârea din august 2019 prin care Domnica Manole a fost numită judecător la Curtea Constituțională. Opoziția, Ambasada SUA la Chișinău și Șeful Delegației UE în Republica Moldova au calificat acțiunile drept un abuz și un atentat la independența Curții Constituționale și a democrației.

Reacție dură a lui Dodon

Dacă cuiva nu-i plac hotărârile adoptate de Parlament, să le atace la Curtea Constituţională”. Este reacţia preşedintelui socialiştilor, Igor Dodon, după ce deputaţii PSRM şi cei din Platforma Pentru Moldova au votat, vineri, o declaraţie politică prin care se recunoaşte caracterul captiv al Înalte Curţi, transmite Publika.md.

Dodon susţine că exact un astfel de document a fost votat şi în 2019, de către coaliţia de guvernare formată din PSRM şi blocul ACUM, din care făceau partea PAS şi Platforma „DA”. Doar că atunci, nimeni nu a calificat aceste acţiuni drept o încercare de uzurpare a puterii în stat.

Exact o astfel de hotărâre a fost votată în luna iunie, 2019. Numai că atunci a fost votată de Dodon, cu Maia Sandu şi cu Năstase. Repet, a fost exact aceeaşi hotărâre. Declaraţie politică de uzurpare a puterii de stat de către unele instituţii de stat. În cazul nostru e vorba de CC şi trei judecători.”, a comunicat președintele PSRM, Igor Dodon.

Liderul PSRM s-a arătat deranjat şi de reacţiile unor ambasadori după evenimentele de astăzi de la Chişinău, şi a ţinut să-i amintească Maiei Sandu despre faptul că nici ea nu a respectat întocmai prevederile Constituţiei atunci când a refuzat să aprobe candidatura unui premier, înaintat de o majoritate parlamentară.

Doamna Sandu, dumneavoastră spuneţi de uzurparea puterii în stat de către Parlament? Nu vi-i ruşine. Am văzut declaraţiile unor ambasadori, stimaţi parteneri de dezvoltare, aceasta înseamnă duble standarde. Sunt ferm convins că dacă aproba o asemnea hotărâre Maia Sandu împreună cu Dodon, dumneavoastră avea să bateţi din palme.”, a menționat președintele PSRM, Igor Dodon.

Totodată, Igor Dodon a venit și cu o reacție la hotărârea Parlamentului de a anula numirea în funcția de judecător la CC a Domnicăi Manole:

A fost luată hotărârea Parlamentului de a anula o hotărâre din 2019, privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională. În 2019, doamna Manole nu a trecut concursul nici la Guvern nici la Parlament nici la CSM. De peste tot a fost exclusă din concurs, pentru că, în opinia Maiei Sandu în 2019, doamna Manole este o persoană coruptă. Astăzi Parlamentul a rezolvat o problemă care a fost creată în 2019. Dacă vă place sau nu, este procedura juridică, atacați această hotărâre. Parlamentul poate să aprobe hotărâre.”

Ce ține de organizarea alegerilor anticipate, președintele PSRM a declarat că formațiunea sa e gata oricând, însă doar dacă va fi vaccinat un număr mare de cetățeni.

Amintim că astăzi deputaţii PSRM şi cei din Platforma Pentru Moldova, au votat mai multe hotărâri controversate, care au stârnit zeci de reacţii. Una dintre ele este o declaraţie politică privind caracterul captiv al Curții Constituționale. De asemenea, cu votul a 53 de deputaţi, a fost anulat actul de numire a Domnicăi Manole în funcţia de judecător la CC. Tot astăzi, aceiaşi deputaţi au votat un nou judecător la Curte, fostul procuror Boris Lupaşcu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *