Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleanțe pentru victimele incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanțe pentru victimele incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Am urmărit cu multă îngrijorare şi tristeţe ştirile despre incendiul produs, pe 1 octombrie, la Spitalul de boli infecţioase din oraşul Constanţa şi operaţiunea dramatică de salvare a pacienţilor din flăcări. Transmit condoleanţe sincere tuturor celor care au pierdut persoane dragi în această tragedie şi le doresc recuperare grabnică celor care au avut de suferit în incendiu. Suntem cu gândul alături de ei şi de întreg poporul României!”, a transmis Maia Sandu.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI Covid a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleanțe pentru victimele incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *