Mai mulți primari din județ la apelul lui Țuțuianu, la Saraiu. „Vom merge săptămânal, aleatoriu, ca să trecem peste birocrație și să vedem problemele din teren”

Primarii localităților constănțene Saraiu, Vulturu, Ciobanu, Gârliciu și Horia, alături de reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, dar și consilieri județeni și locali, s-au reunit joi în cadrul unei ședințe de lucru. Întâlnirea a avut loc la Saraiu, iar scopul acesteia a fost acela de a identifica soluțiile problemelor cu care se confruntă comunitățile din județ, după cum a precizat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Potrivit acestuia, discuțiile s-au axat, în general, situația asfaltării drumurilor județene și locale, precum și pe blocajele din eliberarea titlurilor de proprietate ș.a.m.d.

„Am luat decizia de a organiza săptămânal astfel de discuții în teritoriu. Saraiu a fost aleasă aleatoriu, nu a fost un motiv anume. Săptămânal, vom merge într-o altă regiune, acum a fost Saraiu, cu primăriile din jur. Îmi doresc să cunosc în mod direct de la autoritățile locale care sunt problemele reale din teren. Este mai simplu să mergi la om acasă să vezi ce îl doare… dincolo de birocrație, mi-am notat ce au avut de spus cei cinci primari de acolo. Au mai fost probleme ridicate de acești primari legate de alocările de bani care vin de la Guvern. Sumele sunt mici, localitățile sunt multe, dar ne străduim la Consiliul Județean Constanța pentru o împărțire echitabilă pentru fiecare localitate în parte. (…) La cadastrarea localităților merge foarte greu, la APIA a fost un singur caz ridicat de doamna primar Dorinela Irimia și mulțumită prezenței domnului Burlacu de la APIA i s-a spus că el cunoaște cazul și că este în lucru, deci nu este blocat. (…) Nu este un plan stabilit, mi-a venit această idee acum mai puțin de o lună și vom merge inopinat și cu reprezentanții deconcentratelor, care pot să explice neclaritățile din prezent ale primarilor”, a spus președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*