Mai mulți marinari români au fost RĂPIȚI de pirați în Golful Guineea. Celulă de criză convocată de Aurescu la MAE

Cincisprezece marinari au fost răpiţi de piraţi în Golful Guineea de la bordul unei nave sub pavilion maltez, iar printre membrii echipajului, care numără 21 de persoane, se află şi navigatori români. Deocamdată nu ştie dacă sau câţi marinari români au fost răpiţi. Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat vineri că piraţii au atacat marţi, nava Davide P., pavilion Malta, în Golful Guineea şi au răpit 15 marinari.

La bordul navei se aflau 21 de persoane, români, ucraineni şi filipinezi. Deocamdată nu este cunoscută naţionalitatea celor răpiţi. Totodată, piraţii nu au formulat până în prezent nicio cerere de răscumpărare.

Cu privire la informațiile de astăzi din mass-media internaționale privind un incident produs la data de 11 martie 2021, în largul coastelor statului Benin, în care a fost implicată nava „Davide B” și care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, în contextul în care în componența echipajului sunt și cetățeni români, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată Celula de criză interinstituțională în vederea inițierii demersurilor necesare pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor răpite și întreprinderea acțiunilor specifice în astfel de cazuri. Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific și sensibil al acestuia”, anunță MAE.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *