Macron, despre neînțelegerile dintre UE și UK: „Britanicii adoră să-i deteste pe francezi și atunci spun că noi suntem de vină”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, îl avertizează pe premierul britanic Boris Johnson că trebuie să decidă care sunt aliații săi, insistând că „prieteni pe jumătate nu este un concept”, scrie The Guardian. El spune că respectă decizia britanicilor de a ieși din UE, dar crede că votul la referendum s-a bazat pe „o mulțime de minciuni” și a glumit pe seama vechii rivalități dintre englezi și francezi.

Ce politică alege Marea Britanie să facă? Nu poate fi cel mai bun aliat al Statelor Unite, cel mai bun aliat al Uniunii Europene și noul Singapore… trebuie să aleagă un model”, a spus președintele francez într-un interviu pentru un grup restrâns de jurnaliști din Marea Britanie, SUA, Europa și Arabia, potrivit Guardian.

„Noul Singapore” sau „Singapore de pe Tamisa” este un concept nou, în legătură cu Brexit-ul: ideea că Marea Britanie s-ar putea transforma într-o zonă cu taxe mici și o economie cu reguli foarte laxe, care să concureze cu economia supra-reglementată a Uniunii Europene, la doar câțiva kilometri de granițele ei. 

Am impresia că liderii țării le-au vândut toate aceste modele oamenilor. Dacă se decid să aleagă politica transatlantică, atunci noi (UE – n.r.) avem nevoie de clarificări, pentru că vor exista divergențe asupra regulilor și accesului la piețe. Dacă se decid să fie noul Singapore, cum au sugerat odată… ei bine, atunci nu știu. Nu eu decid, dar mie îmi plac relațiile bune, de pace. Destinele noastre sunt legate, abordările noastre intelectuale sunt legate, cercetătorii și muncitorii noștri lucrează împreună… Cred într-un continent suveran și state-națiuni; nu cred în neo-naționalism. Sunt pentru ambiții comune și pentru un destin comun. Sper că Boris Johnson merge pe aceeași cărare, pentru că eu cred că poporul britanic asta alege. Rămânem aliați. istoria și geografia nu se schimbă, deci nu cred că poporul britanic are un destin diferit de al nostru”, le-a spus Emmanuel Macron jurnaliștilor.

Întrebat asupra neînțelegerilor dintre Marea Britanie și UE pe mai multe teme, nu numai a vaccinurilor, în care numele său este adesea pomenit, Macron a râs:

Ori de câte ori apare o problemă cu UE, britanicii adoră să-i deteste pe francezi – și pe mine – și atunci spun că noi suntem de vină. Am acceptat acest rol. Uneori, când apar tensiuni, întreb De ce eu?, asta făcându-mă probabil să par mai important decât sunt”.

Într-o notă mai serioasă, el a adăugat: „Îmi place mult țara voastră, dar, cum am mai spus, cred că Brexit-ul a fost o greșeală. Respect suveranitatea poporului și votul poporului, așa că a trebuit dus până la capăt (Brexit-ul – n.r.), dar cred că votul s-a bazat pe o mulțime de minciuni și acum vedem că lucrurile s-au complicat în multe privințe”. 

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *