Site icon TOMIS NEWS

Mă întreba un amic de ce scriu numai despre SRI… Sau despre stomacul tetracameral al funcționarilor publici cu statut special – EDITORIAL

sorin

Eram toți în dormitorul comun și așteptam cea mai importantă parte a sărbătorii generate de ziua liceului militar – masa festivă. Scăpasem de defilare, de stat în soare, de ascultat discursuri interminabile…

A intrat în cameră fără să fie însoțit de vreun ofițer din conducerea școlii. Ne-am ridicat toți, dar ne-a rugat să continuăm ceea ce făceam… nu s-a așezat nimeni. A început să ne spună un banc, pe care îl știu și acum. Era un banc cazon și vulgar despre ruși. Râdeam toți, dar cel mai mult râdeau ochii bătrânului care ne spusese bancul. Avea gradul de colonel, făcuse frontul în al doilea război mondial, avea aproape 90 de ani și puțin peste un metru și treizeci de centimetri. Nu mai știu cum îl chema, dar omul ăla a fost cel mai mare ofițer român lângă care am avut onoarea să mă aflu! Pentru că m-am simțit foarte mic…

***

La fiecare două-trei săptămâni, într-o clădire de pe bulevardul Mircea Eliade din București, un ”afacerist de succes” invita niște găinari din elita intelligence-ului autohton și îi hrănea. Evitam să intru prin încăperea respectivă când se hrăneau animalele, deoarece cu unul dintre ei mă intersectasem pe la muncă… individul preda la Academia Națională de Informații și, cu ajutorul ”afaceristului”, îi pregătea o parohie progeniturii sale care terminase Facultatea de Teologie. Când a ratat ospățul fostul meu ”coleg”, a insistat ”afaceristul” să asist la discuțiile lor și am intrat în încăperea aia. Unul dintre comeseni își desfăcuse parțial cravata și, plin de sudoare, povestea că tac-su, când plecase de acasă să se facă ofițer, îi spusese că ”munca cinstită este izvor de sărăcie în casa omului”… Toți mesenii rîdeau… Apoi, mândru, povestea cum comandă produsele necesare cabinetului său privat de stomatologie, plătindu-le din fondurile unității militare în care își desfășura activitatea. Cred că aveam o față destul de acră, deoarece ”afaceristul” m-a întrebat râzând dacă i-aș împușca… am încuviințat și am ieșit din încăpere… începuseră din nou discuțiile alea care îmi provocau scârbă, în care toți nemâncații ăia blamau clasa politică coruptă și deplângeau starea în care ajunsese ”țărișoara” lor!

”Afaceristul de succes” era Sava Tipa, iar ceilalți se știu între ei…

***

Luna asta a tremurat internetul din cauza scandalulului dintre Marian Godină și jurnaliștii de la Recorder! Cred că cei doi combatanți, încercând să demonstreze că este mai bine informat și mai bine intenționat decât celălalt, trec cu vederea două chestiuni extrem de interesante!

În primul rând, testările psihologice și avizele de acces la documente clasificate reprezintă metodele standard prin care organele atârnătoare, cu competențe în domeniul securității naționale și ordinii publice, elimină persoanele indezirabile conducerii instituțiilor. Pe înțelesul ”civililor” – dacă, prin absurd, un funcționar public cu sau fără statut special insistă să își facă datoria, există riscul să i se retragă avizul de acces la documente clasificate sau să ”pice” testarea psihologică. Ambele metode sunt imbatabile, deoartece sunt foarte greu, chiar imposibil, de combătut! Poate ăsta este motivul pentru care SRI a generat una dintre puținele familii de generali de pe Terra, masculul general Coldea ocupând funcția de prim adjunct al serviciului, iar femela general Coldea fiind responsabilă de testarea psihologică a angajaților instituției.

În al doilea rând, orice angajat al statului român cunoaște faptul că că încălcarea ”omertei”, prin ieșirea în public și demascarea corupției interne, înseamnă îngroparea carierei în acea structură! Nu cred că polițistul a scuipat-o pe femeia aia, dar cred că șefii lui aveau mai multe datorii morale față de omul ăla de afaceri decât față de lege sau față de subordonatul lor. Nu cred că polițistul ăla a ieșit în public să își înfunde șefii corupți… din păcate, cred că a ieșit pentru a provoca mila cuiva din structura centrală, gândindu-se că poate acolo s-a rătăcit și unul cinstit sau poate cineva care are o poliță de plătit superiorilor săi ierarhici.  Indiferent de modul în care se va încheia conflictul dintre polițist și superiorii săi, cariera acelui om este terminată! Doar pentru că a avut tupeul să iasă în public, cerșind dreptate, fără a utiliza metoda standard din cadrul instituțiilor statului român – să își găsească un ”protector” cu o funcție mai mare decât a șefilor lui!

***  

Mă întreba un amic de ce scriu numai despre reprezentanții SRI…

I-am  explicat că, prin toate instituțiile prin care am bântuit, existau oameni normali, corupți, proști și lichele! Dar orice combinație care avea ca scop satisfacerea unui interes personal, avea și limite! Iar dacă încălcai limita, plăteai!

Singura instituție în care am lucrat și satisfacerea ”interesului personal” al unor idioți reprezenta o problemă de siguranță națională a fost SRI-ul. Să nu credeți că celelalte instituții sunt curate! Nivelul de corupție din SRI este identic cu nivelul de corupție din orice altă instituție din România! Problema o reprezintă faptul că managementul defectuos de la nivelul SRI afectează o întregă țară, pe când deciziile proaste ale unui primar dintr-un cătun afectează mult mai puțini oameni. Iar deciziile primarului le poți contesta în instanță!

Din punctul meu de vedere, activitatea angajaților SRI nu mai are nici măcar o legătură cu ”interesul național” și cu scopul creării acestui serviciu!

Din păcate, cred că sigurul scop în viață al angajaților SRI este supraviețuirea lor ca indivizi până la împlinirea vârstei necesare încasării ajutorului social numit pompos ”pensie militară”.

Dacă veți discuta cu angajații SRI veți asculta aceiași poveste – ”noi am dărâma lumea, dar șefii noștrii nu ne lasă”…

Dacă veți discuta cu șefii lor, veți asculta cu totul altă poveste – ”noi vedem imaginea de ansamblu, noi chiar acționăm, dar discret”…

Apoi apare un ”specialist” ca generalul Anton Rog și îți dai seama că există riscul ca mai mulți ”specialiști” din SRI să trăiască într-un univers paralel!

Situația în care a ajuns acest pseudo-serviciu de informații, ca orice altă instituție din România, nu este doar efectul ”meritocrației”, care a permis accesul la funcții de decizie a unor incompetenți!

Din păcate, starea oricărei instituții autohtone este influențată de toți angajații!

În cadrul SRI, în afară de faptul că angajații și-au înlocuit conștiința profesională cu stomacul propriu, o altă problemă o reprezintă teama de a lua decizii!

Pentru că o decizie proastă, adică contrară interesului personal al unui superior ierarhic, poate afecta traseul profesional a.k.a. ”stomăcelul” angajatului SRI!

Eu nu blamez instituția numită SRI, chiar mi se pare la fel de utilă precum evaluarea medicală obligatorie a celor condamnați la moarte, dar nu există nicio lege care să mă împiedice să fiu ironic!

Mă înspăimântă faptul că au citit mulți editorialul ăla în care povesteam cum o lichea din SRI și-a șantajat ”sursa” pentru a-și trimite boracul la studii în Statele Unite ale Americii. Cred că am dat o idee de afacere multor găinari din servicii…

Sorin Prioteasa – contributor TOMIS NEWS – este căsătorit și are doi copii. A absolvit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, a activat timp de mai mulți ani în domeniul intelligence, dar și în calitate de contractor independent în zone de conflict. În prezent, este programator în cadrul unei companii multinaționale.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version