LUPTE intense în Afganistan, pe fondul retragerii trupelor NATO – Talibanii au cucerit două noi districte

Talibanii îşi continuă cuceririle teritoriale în Afganistan, preluând controlul asupra a încă două districte în nordul ţării, pe fondul retragerii forţelor străine, au confirmat vineri oficiali locali, transmite agenţia dpa. În ultimele 24 de ore, talibanii au preluat controlul în districtul Shirin Tagab din provincia Faryab şi în districtul Dahan-e Ghori din provincia Baghlan.

În Faryab, mai mult de 200 de membri ai forţelor proguvernamentale s-au predat în mâinile talibanilor joi, după ce s-au aflat sub asediu câţiva ani, au declarat pentru dpa consilieri ai provinciei, precizând că insurgenţii au capturat o sută de vehicule militare. Forţele proguvernamentale „au luptat cu toată forţa timp de cinci zile, dar li s-a terminat muniţia. În cele din urmă, au fost nevoite să se predea talibanilor”, a declarat consilierul Sebghatullah Sailab.

În Baghlan, forţele de securitate au abandonat centrul districtului şi s-au retras într-o bază militară din capitala provinciei pentru a se adăposti de atacurile intense ale talibanilor, au indicat trei consilieri ai provinciei. De la 1 mai, de când a început retragerea oficială a forţelor americane şi a celorlalte trupe NATO din Afganistan, cel puţin 29 districte au intrat sub controlul talibanilor.

Afganistanul are 34 de provincii şi circa 400 de districte. Conform unui raport ONU, talibanii au capturat anul trecut cinci districte, dintre care patru au fost recucerite de forţele guvernamentale în numai câteva zile.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *