Lungoci (PSD): „Se IMPUNE existența unui cod fiscal diferențiat în funcție de venit!”

Certuri mari în coaliția de guvernare cu privire la măsurile fiscale care trebuie adoptate în acest context economic dificil. Sistemul de impozitare este poate cel mai provocator dintre ele, iar social-democrații insistă pe impozitarea progresivă, așa cum susține și deputatul constănțean Lucian Lungoci, care consideră că propunerile PSD „sunt măsuri care se aplică în state europene dezvoltate”:

„Este evident că în actualul context economic grevat de crize de tot felul, se impune existența unui cod fiscal diferențiat în funcție de venit. Este și mai evident că soluția trebuie să fie bazată pe un important principiu al social- democrației: Echitate și solidaritate socială! Ce însemnă echitatea și solidaritatea?

Impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici! În acest sens, PSD înaintează coaliției de guvernare, spre dezbatere și aprobare, un set concret de propuneri:

– Supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depășesc salariul Președintelui României

– Supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, respectiv o cotă de impozitare de 40% pentru suma care depășește pragul 9.000 de lei (cinci pensii medii nete) și de 90% pentru ceea ce depășește 18.000 lei (10 pensii medii nete);

– Aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, astfel încât, la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%;

– O contribuție pentru Sănătate și Educație de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro. Măsura va avea caracter temporar, fiind aplicată pe o perioadă limitată de doi ani.

Sunt măsuri care se aplică în state europene dezvoltate! Se întâmplă deja, în această perioadă, și în țări puternice, precum Germania, Franța sau Spania! Sunt măsuri care își dovedesc funcționalitatea în favoarea cetățenilor! Măsurile propuse de PSD au un scop precis: Echitate și solidaritate socială în România”, a transmis deputatul Lungoci.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.