Lungoci (PSD Constanța): „Românii au de ales între un PSD reformat și un PNL incompetent”

Dincolo de orice aprecieri subiective sau conotații politice, există un adevăr de necontestat, susținut de cifre: guvernările PSD au fost performante economic și, mai mult decât orice, au adus prosperitate românilor, consideră candidatul PSD Constanța pentru Camera Deputaților, Lucian Lungoci, care, pe unii aflați la acest moment, în Parlamentul României îi invită să lectureze, cu voce tare tot de la tribuna Camerei Deputaților, rapoartele Institutului Național de Statistică despre guvernările social democrate.

Tot lor le recomand să le citească și pe cele ale organismelor financiare internaționale referitoare la cabinetele PSD”, mai spune Lungoci.

Exemplele sunt multe în acest sens, dar mă voi opri acum la două dintre ele. Place sau nu, Autostrada Soarelui (A2) a fost realizată, în întregime, în perioada guvernării Năstase,  ministrul Transporturilor de la acel moment fiind Miron Mitrea. Își aduce aminte cineva de vreo bucățică  de autostradă începută și terminată de Ludovic Orban în perioada în care a deținut același  portofoliu? Sau de vreuna începută și finalizată de miniștrii PDL, deghizați acum în respectabili PNL-iști? Ca să nu mai vorbim de mirobolantele realizări ale lui Traian Băsescu, ministru al Transporturilor, care a lăsat în memoria și spre bunăstarea românilor doar vestitele plăcuțe cu “Aici sunt banii dumneavoastră”!”, transmite Lucian Lungoci.

Candidatul PSD arată că guvernarea social-democrată a fost cea care a mărit salariile cadrelor medicale și, în acest sens, nu puțini au fost medicii care s-au întors acasă să profeseze.

Tot guvernarea PSD a fost cea care a mărit salariile cadrelor medicale. Social democrații au fost cei care au stopat plecarea medicilor din țară, asigurându-le venituri decente acasă și, pe cale de consecință, dând posibilitatea pacienților să fie îngrijiți de specialiști. Mărirea salariilor medicilor precum și investițiile în Sănătate făcute de administrațiile locale PSD, Constanța fiind un exemplu elocvent în acest sens, au oferit românilor un act medical de calitate. Nu în ultimul rând, nu puține au fost cadrele medicale care s-au  întors să profeseze acasă. Ce a făcut cabinetul Orban pentru cadrele medicale? Le-au promis câte  500 de euro, sumă pentru cei care lucrează în spitalde COVID, dar banii au ajuns abia după ce medici, asistente, ambulanțieri au protestat, într-o formă sau alta pentru neprimirea ei! A declarat, ori de câte ori a avut un microfon în față, că va sprijini spitalele în pandemie, dar tot cea a fost necesar  în această perioadă a căzut pe umerii adminsitrație locale, exemplul Constanței fiind elocvent în acest sens. Știți ce au primit constănțenii de la Guvernul României atunci cât toată lumea era disperată din motive de testare? Un  aparat PCR defect!  Știți cine a asigurat sumele necesare funcționării spitalelor constănțene în condiții de pandemie? Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța”, a mai transmis Lungoci.

Candidatul PSD pentru Camera Deputaților subliniază faptul că la alegerile parlamentare românii au de ales între un PSD reformat și un PNL incompetent.

Pe 6 decembrie, românii au de ales între  un PSD reformat  care știe ce are de făcut și un PNL incompetent care e mai periculos decât COVID-ul. Pe 6 decembrie constănțenii au de ales între performanța social democrată dovedită în toate guvernările și  incapacitatea guvernamentală manifestată, zilnic, de cabinetul Orban. Noi venim, așa cum am făcut-o de fiecare dată,  cu soluții, programe economice și sociale, surse de finanțare. Ei au reușit ca într-un singur an de guvernare  să sărăcească românii, să bage în colaps sectoare importante din economie, să îndatoreze țara și, mai grav decât orice, să instaureze hoasul în vreme de pandemie”, a concluzionat Lucian Lungoci.

Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Constanța

Mandatar Financiar – cod AEP 11200020

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *