Lukașenko: „Va fi un război sau nu? Da, va fi. Dar numai în două cazuri. Belarus va merge la RĂZBOI dacă Rusia va fi atacată”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko anunţă vineri într-un discurs televizat – de câteva ore – adresat naţiunii, că ţara sa va merge la război, dacă aliata sa Rusia este atacată, şi se angajează să primească „sute de mii” de militari ruşi în cazul unui conflict armat, relatează AFP. Lukaşenko face aceste declaraţii în contextul în care tensiunile au atins un apogeu între Rusia şi Occident privind Ucraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană, cere garanţii cu privire la securitatea rusă şi pregăteşte manevre militare comune cu Minskul, programate în curând, la frontiera Uniunii Europene (UE).

Aleksandr Lukaşenko dă asigurări în acest discurs că „va avea loc un război” în cazul în care Belarusul este atacat sau „dacă aliata sa Rusia este atacată în mod direct”.

Ne vom ridica pentru a ne apăra patria”, anunţă Aleksandr Lukaşenko, apreciind că „nu vor exista învingători în acest război”, pentru că „toată lumea va pierde totul”.

Preşedintele belarus, care estimează că actualele tensiunidin Europa sunt „critice”, ameninţă să primească armata rusă pe teritoriul Belarusului, în cazul unui război.

Dacă are loc o agresiune împotriva Belarusului, vor veni sute de mii de militari ruşi. Care, împreună cu sutele de mii de militari belaruşi vor apăra acest pământ”, a tunat Lukaşenko în acest discurs – de câteva ore.

Belarusul este principalul aliat al Rusiei, care i-a furnizat o susţinere politică crucială preşeidntelui Aleksandr Lukaşenko în cursul unor manifestaţii fără precedent care au contestat realegerea sa în 2020, reprimate prin forţă. Cel puţin 100.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei de la sfârşitul lui 2021, potrivit unor stimări ale Occidentului, care se teme de o invazie a vecinului său prooccidental de către Rusia este iminentă.

Rusia dezminte orice plan al unei invazii a Ucrainei, dar se simte ameninţată de extinderea NATO de 20 de ani şi de susţinerea Ucrainei de către Occident. Minskul nu are absolut niciun interes în declanşarea unui război, iar un conflict ar putea izbucni numai dacă Belarus sau Rusia, aliatul său apropiat, ar fi atacate direct, a declarat vineri preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko într-un discurs către populaţie şi parlament, potrivit Reuters şi Interfax.

La ora actuală, Moscova şi Minskul se pregătesc de organizarea unor exerciţii militare comune în Belarus, la nord de Ucraina, luna viitoare, acestea intervenind pe fondul unei concentrări mai ample de trupe ruse în apropiere de frontiera ucraineană, ceea ce a generat temeri Occidentului că Rusia ar putea pregăti o invazie în Ucraina. Liderul belarus a spus că aceste exerciţii vor ajuta Minskul să înţeleagă unde este necesară o concentrare de forţe şi că Belarus trebuie să-şi protejeze flancul sudic cu Ucraina.

Deci, va fi un război sau nu? Da, va fi. Dar numai în două cazuri: dacă se comite o agresiune directă împotriva Belarusului şi dacă aliatul nostru – Federaţia Rusă – este atacat direct”, a declarat Lukaşenko, citat de Interfax, indicând că Belarusul va trebui să se implice într-un eventual conflict în cazul unui atac direct asupra Rusiei, în baza acordurilor care stau la temelia Uniunii statale Rusia-Belarus. El a insistat că Belarus nu vrea categoric şi nu acceptă un război.

Dar liderii unor ţări au luat-o razna. Ei cred că pot câştiga un război. Nimeni nu va câştiga. Toţi vom pierde. De aceea, noi nu vrem război. Am luptat deja. Poporul nostru a pierdut milioane de oameni în războaiele trecute”, a spus Lukaşenko, fără să numească vreo ţară.

Liderul belarus a spus că „noi nu dorim să recroim lumea, să creăm probleme vecinilor”, în timp ce regimul său este acuzat de provocarea unei crize a migranţilor la frontiera cu ţări membre ale UE, ca retorsiune la sancţiunile instituite de Uniunea Europeană după reprimarea brutală a mişcării de contestare de după controversata sa realegere în funcţie în august 2020.

Autorităţile americane au avertizat în 26 ianuarie regimul de la Minsk cu consecinţe grave dacă va permite ca teritoriul belarus să fie utilizat de trupele ruse pentru o invazie în Ucraina, potrivit unei declaraţii făcute de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.