Spread the love

Centrul orașului s-a transformat zilele acestea într-un imens șantier. După ce echipele SC Confort Urban SRL au finalizat reabilitarea carosabilului pe strada Zorilor, la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, ieri muncitorii au intervenit pe strada Olteniei. Potrivit unui anunț de vineri al municipalității, s-a turnat primul strat de asfalt iar ulterior se va executa stratul de uzură. Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere vor continua și pe strada Anghel Saligny, unde zona carosabilă a fost decopertată în etapa premergătoare asfaltării.

În același timp, pe strada I.G. Duca se frezează carosabilul, traficul rutier fiind restricționat, alternativ, pe câte un sens de mers.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *