Spread the love

Primăria Municipiului Constanța a intensificat acțiunile de dezinfecție și salubrizare a locurilor de joacă, care sunt tot mai frecventate de pitici, părinți și bunici. Echipele care asigură dezinfecția locurilor de joacă ajung săptămânal la fiecare loc de joacă, pentru ca cei mici să se poată juca în condiții de siguranță. În paralel, se dezinfectează trotuarele, aleile dintre blocuri și cele care asigură accesul în parcuri, dar și băncile din parcuri.

Potrivit municipalității, fiecare loc de joacă este igienizat cu un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică, fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor.

„Chiar și așa, rugăm posesorii animalelor de companie să evite ca acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat. De asemenea, rugăm constănțenii să păstreze curățenia în locurile de joacă și să nu le distrugă. Totodată, facem apel la constănțeni să nu lase copiii în spațiile care sunt în reamenajare pentru că se pot accidenta”, au precizat reprezentanții municipalității.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *