Litoralul, INCRIMINAT pentru creșterea cazurilor de covid. Prefectul Coșa: „Declarațiile sunt NEFONDATE. Nu putem interzice vacanțele oamenilor…”

Prefectul Constanţei, Silviu Coşa, spune că în ultimele două săptămâni, judeţul a înregistrat 208 infectări noi, dintre care 59 au apărut în rândul turiştilor.

Declaraţiile celor care arată litoralul cu degetul, ca fiind sursă importantă a creşterii numărului de cazuri COVID-19 în România, le consider nefondate şi nebazate pe cifre.   E drept, avem de-a face cu o presiune foarte mare pe judeţul nostru. Este vorba de presiunea pe care o resimţim în staţiunile de pe litoral, unde, în weekend-urile aglomerate, avem încă un judeţ în interiorul judeţului. Peste 300.000 de oameni din toată ţara vin zilnic pe litoral pentru concedii şi relaxare“, este de părere prefectul Constanţei.

În ultimele două săptămâni, judeţul Constanţa a înregistrat 208 infectări noi, dintre care 59 au apărut în rândul turiştilor.

Aşadar, un sfert din cazuri, ceea ce este logic, având în vedere că turiştii sunt, în perioada de referinţă, în număr egal cu populaţia judeţului Constanţa. Dar, existenţa cazurilor din afara judeţului se regăseşte în toate celelalte judeţe, indiferent că sunt turistice sau nu, întrucât este determinată de anchetele epidemiologice efectuate de DSP-uri“, completează Coşa.

El spune că nu putem interzice accesul oamenilor care vin în număr mare pe litoral, nu le putem interzice să se bucure de mare, de soare şi de zilele lor de vacanţă.

Oricâte controale şi acţiuni preventive vom face, ţine foarte mult de toţi cei care sunt pe litoral să rămână responsabili şi să se protejeze, pe cât posibil, pentru că fiecare om prezent astăzi în staţiuni, are liber arbitru“, conform unei declaraţii a reprezentantului Guvernului în teritoriu.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Litoralul, INCRIMINAT pentru creșterea cazurilor de covid. Prefectul Coșa: „Declarațiile sunt NEFONDATE. Nu putem interzice vacanțele oamenilor…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *