„Litoral în siguranță”! Jandarmii constănțeni, în campanie informativ-preventivă printre turiști

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa  continuă și în perioada minivacanţei ocazionată de sărbătorirea Zilei Marinei Române, campania informativ-preventivă ,,Litoral în siguranță”.

Potrivit IJJ Constanța, demersul se adresează în special turiştilor care se află în această perioadă în vacanță pe litoral. Până în luna septembrie, jandarmii constănţeni vor desfășura acțiuni informativ-preventive  în locurile de promenadă, de agrement, precum și în cadrul taberelor școlare organizate la nivelul județului Constanţa.

Pentru evitarea neplăcerilor în timpul sejurului petrecut pe litoralul Mării Negre, sunt puse în vedere următoarele recomandări:

 –   după ce ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate;

  • nu lăsaţi bunuri de valoare în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme;
  • asiguraţi-vă întotdeauna că aţi încuiat uşa şi aţi închis ferestrele camerei unde sunteţi cazaţi, în timpul nopţii sau atunci când părăsiţi unitatea de primire turistică;
  • depozitaţi banii şi bunurile de valoare în seiful hotelului;
  • închideţi autoturismele şi parcaţi în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător;
  • nu intrați cu autovehiculele pe plajă;
  • nu încurajaţi comerţul efectuat cu nerespectarea condiţiilor legale;
  • acordaţi o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;
  • asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele părinţilor sau al însoţitorilor şi numărul de telefon unde aceştia pot fi găsiţi;

„Amintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte”, au precizat reprezentanții IJJ Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*