Site icon TOMIS NEWS

Ligia Deca (Educație), față în față cu un parlamentar constănțean: „Ce măsuri CONCRETE ați luat în privința abandonului școlar?”

ligia deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni, la prezentarea proiectelor legilor educaţiei naţionale, că s-a ajuns în acest punct mult aşteptat de întreaga comunitate şcolară şi universitară, ea precizând că legile au beneficiat de un amplu proces de consolidare, au sprijinul politic al coaliţiei de guvernare. Printre multe aspecte tehnice prezentate, au lipsit și o serie de chestiuni concrete, cum ar fi combaterea… abandonului școlar. Astfel, în acest context, deputatul constănțean neafiliat Dumitru Viorel Focșa a interpelat-o pe ministrul Educației, la rândul ei constănțeancă, cu privire la acest aspect:

„Doamnă ministru,

Din păcate, România a avut, în ultimele trei decenii, mai bine de 30 de miniștri ai învățământului, fiecare visându-se un nou Spiru Haret, însă, diferența dintre visul trăit în clădirea ministerului și realitatea din sistemul educațional românesc este una majoră, situând la antipozi școlile din zona urbană și periurbană și școlile din zonele defavorizate, ca să vă dau numai un exemplu. Țara noastră are cea mai mare rată de abandon școlar din Uniunea Europeană, iar alți 400.000 de copii sunt în situație de risc de abandon școlar!

Vă rog să îmi precizați, stimată doamnă ministru, ce măsuri concrete ați luat, până acum, pentru reducerea gradului de abandon școlar, cu exemple concrete și cuantificabile, precum și ce măsuri ați luat pentru a minimiza numărul copiilor aflați în situația riscului de abandon școlar?

Solicit răspuns scris.

Cu mulțumiri, Dumitru-Viorel Focșa,

Deputat circumscripția electorală 14 Constanța”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version