Liderii UE, aproape de un acord privind Politica Agricolă Comună, după trei ani de dispute. Miza: 387 miliarde de euro

Negociatorii Uniunii Europene au ajuns la o înțelegere cu privire la cele mai disputate aspecte ale reformei subvenţiilor agricole, ceea ce creşte şansele să se ajungă la un acord cu privire la întregul pachet, informează Reuters. Negociatorii reprezentând Parlamentul European şi statele membre UE încearcă astfel să pună capăt unei dispute care durează de trei ani pe tema viitorului Politicii Agricole Comune (PAC), care ocupă cea mai mare „felie” din bugetul UE.

Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 cu privire la o reformă a Politicii Agricole Comune care se va aplica începând din ianuarie 2023, cu un buget de aproximativ 387 miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, dintre care 270 miliarde de euro sub formă de subvenţii directe către fermieri. Pentru ca această reformă a PAC să poată fi aplicată, statele membre trebuie să ajungă la o înţelegere cu Parlamentul European. Obiectivul reformei este direcţionarea mai multor fonduri spre fermele mici, în loc să sprijine marile afaceri din industria agro şi să asigure că banii sunt cheltuiţi astfel încât să protejeze mediul înconjurător şi să fie reduse cu 10% emisiile de gaze cu efect de seră ale sectorului agricol din UE.

Suntem foarte aproape de un bun compromis. Mai aproape ca niciodată. Am făcut progrese importante peste noapte cu privire la cele mai sensibile aspecte”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, care a participat la discuţii.

Potrivit unui document consultat de Reuters, negociatorii celor două părţi au căzut de acord asupra unor reguli care obligă ţările membre UE să cheltuie 20% din plăţile directe către agricultori începând din 2023-2024, pentru a creşte la 25% din plăţi între 2025-2027, pentru aşa-numitele „eco-scheme” care protejează mediul. Printre „eco-scheme” se numără refacerea zonelor umede pentru a absorbi CO2 sau agricultura ecologică.

Orice fonduri sub aceste limite care nu sunt cheltuite pentru „eco-scheme” trebuie cheltuite pentru măsuri verzi în alte domenii. Iniţial, eurodeputaţii au cerut ca „eco-schemele” să reprezinte cel puţin 30% din plăţile directe către agricultori. Statele membre UE s-au arătat dispuse să accepte un prag de 25% dar cu o perioadă de tranziţie de doi ani în care statele vor avea flexibilitatea ca banii rămaşi să poate fi dirijaţi spre alte forme de ajutor, o propunere care s-a lovit de opoziţia europarlamentarilor. Noile reguli din Politica Agricolă Comună se vor aplica din 2023.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *