Liderii PSD și PNL NU se înțeleg pe bani și funcții și vor la Iohannis ca să îi… medieze

UPDATE

Şedinţa coaliţiei de guvernare a fost suspendată, marţi, după trei ore de discuţii, iar liderii partidelor și premierul nu au făcut declaraţii. Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Florin Cîțu și Kelemen Hunor au plecat la Palatul Cotroceni, pentru discuții cu Klaus Iohannis pentru că negocierile au intrat în impas. Deși, iniția, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că întrunirea se va relua la ora 20.00, ulterior, reprezentanţi ai coaliţiei au indicat ca discuţiile ar urma să fie reluate miercuri.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Şedinţa coaliţiei de guvernare a fost suspendată, marţi, după trei ore de discuţii, iar liderii partidelor și premierul nu au făcut declaraţii. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că întrunirea s-ar putea relua la ora 20.00. Potrivit unor surse politice, la şedinţa care a început la ora 15.00, s-a discutat despre taxa de 1 la sută pentru companiile mari, despre certificatul verde, despre împărţirea prefecturilor şi despre bugetul pentru 2022 care se doreşte a fi adoptat până în 23 decembrie.

Surse politice au precizat, marţi, că, la şedinţa coaliţiei se vor finaliza discuţiile despre împărţirea funcţiilor de prefect din ţară. De asemenea, se va discuta din nou despre taxa de 1 la suta pentru companiile mari. Potrivit surselor citate, premierul Nicolae Ciucă nu vrea ca aceasta să fie prinsă în bugetul pentru 2022, nefiind în Programul de guvernare, dar premierul este dispus să asculte argumentele PSD pe acest subiect. De asemenea, se va discuta din nou despre certificatul verde. Propunerea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, ca certificatul verde să fie implementat în funcţie de incidenţă nu a fost dezbătută până acum în coaliţie.

Un alt subiect important este bugetul pentru anul viitor, pe care premierul l-ar vrea adoptat până în 23 decembrie. Potrivit unor surse politice, reprezentanţii coaliţiei ar urma să discute cu preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că întrunirea se va relua la ora 20.00.

Oficial, ședința de la vila de protocol a președintelui a fost planificată de mai mult timp. Practic, liderii coaliției apelează la președinte pentru a le media neînțelegerile din ultimele zile.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.