Liderii G20 au ajuns la un acord pentru a limita încălzirea globală la pragul de… 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială, au declarat pentru AFP trei surse apropiate negocierilor la summit de la Roma. Sursele au spus că liderii statelor din G20, inclusiv președintele SUA, premierul Indiei și reprezentanții la summit ai Chinei, au fost de acord cu noua țintă, care depășește ceea ce a fost convenit în Acordul Climatic semnat în 2015 la Paris, prin care liderii lumii se angajau să limiteze creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 grade și, în mod ideal, la 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială.

Grupul G20, format din 19 țări și Uniunea Europeană, este responsabil de 80% din emisiile globale iar potrivit specialiștilor, o reducere a efectului dezastruos asupra Planetei ar avea nevoie de acțiuni radicale și categorice. Acordul reprezintă un progres și în același timp o speranță în ceea ce privește ajungerea la un acord în cadrul summitului COP26, care începe duminică la Glasgow. Unul dintre obiectivele cheie ale evenimentului organizat de ONU Marea Britanie este fixarea unor măsuri concrete pentru a menține obiectivul de a nu crește temperatura medie globală peste pragul de 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială. Până în prezent, zeci de națiuni nu și-au actualizat încă oficial angajamentele de reducere a emisiilor, așa cum ar fi trebuit să facă în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris din 2015.

Dintre țările G20, care reprezintă 80% din emisiile totale ale lumii, doar șase țări și-au mărit oficial obiectivele de reducere a gazelor cu efect de seră. Potrivit unui raport realizat de Programul ONU pentru Mediu (UNEP) și publicat săptămâna aceasta, șase țări din G20 (SUA, Canada, Australia, Brazilia, Coreea de Sud și Mexic) nu și-au atins deloc vechile obiective privind mediul înconjurător.

Planeta s-a încălzit deja cu 1,2 grade Celsius, spun oamenii de știință. Cel mai recent set de angajamente ale națiunilor privind lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cu mult sub ceea ce este necesar pentru a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, un prag despre care experții climatici spun că este critic și nu trebuie atins. În evaluarea sa anuală privind emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, UNEP a calculat diferența dintre emisiile care urmează să fie eliberate de țări și nivelul necesar pentru limitarea creșterii temperaturii la 1,5 grade Celsius. Conform UNEP, chiar și cele mai actuale și ambițioase planuri climatice la care s-au angajat aproximativ 120 de țări direcționează lumea către calea creșterii temperaturii medii globale cu până la 2,7 grade Celsius. Raportul a mai constatat că angajamentele noi și actualizate privind emisiile vor reduce doar cu 7,5% cantitatea totală a acestora până în 2030, dar este necesară o reducere de 55% a cantității totale de emisii pentru a fi îndeplinit obiectivul de a limita încălzirea globală la sub 1,5 grade Celsius.

Pentru a avea șansa de a limita încălzirea globală la pragul de sub 1,5 grade Celsius, „mai avem doar opt ani pentru a reduce aproape la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră”, a declarat săptămâna aceasta directoarea executivă a UNEP, Inger Andersen, care a mai spus că acești opt ani înseamnă „conceperea planurilor, punerea în aplicare a politicilor climatice și implementarea acestora”.

Tot duminică, în deschiderea Conferinței ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, președintele COP26, Alok Sharma, a declarat că ritmul de intensificare a schimbărilor climatice reprezintă un semnal de alarmă prin care lumea trebuie să își accentueze eforturile și să acționeze acum pentru a menține în viață obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius față de era preindustrială. În ciuda declarațiilor președintelui COP26, experții climatici susțin că expresia „menținerea în viață a pragului de 1,5 grade Celsius” este mult mai ușor de spus decât de realizat, notează BBC News.

Pri urmare, Alok Sharma are o sarcină uriașă pe mâini, pentru că va trebuie să conducă negocierile în ceea ce privește defrișările, emisiile de metan și cărbune, restructurarea sectorului transporturilor și protejarea biodiversității, precum și tranziția energetică. Pentru ca națiunile să adopte noi angajamente în toate aceste sectoare va fi nevoie de un sprijin semnificativ din partea unor țări precum India sau China, care conduc topul marilor poluatori ai lumii, în vederea revizuirii obiectivelor fixate în 2015 la Paris. Din acest motiv, Matt McGrath, coordonatorul corespondenților BBC la COP26, a declarat că obținerea unui acord la Glasgow nu este încă o certitudine.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Liderii G20 au ajuns la un acord pentru a limita încălzirea globală la pragul de… 1,5 grade Celsius

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *