Liberalii vor pedepse mai drastice pentru exploatarea cerșetoriei, Guvernul nici nu vrea să audă. Roman: „Imaginea este exportată peste granițe!”

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal este inițiat de deputatul liberal Florin Roman, căruia i s-au alăturat încă șase colegi din partid și arată faptul că „societatea românească se confruntă mai mult ca niciodată cu recrudescența cerșetoriei, în special a celei în care sunt implicați minori”.

Practic, liberalii vor înăsprirea pedepselor pentru rețelele de traficanți, printr-o „intervenție promptă și hotărâtă a societății prin organele sale de asigurare a siguranței populației”.

„Orice cifră am menționa, nimic nu se compară cu suferința și traumele psihice prin care trec cerșetorii. Nici o pedeapsă nu este prea mare atunci când este vorba de asigurarea unei securități și a unei vieți normale a minorilor. De asemenea, cerșetoria practicată în mod deliberat ca și mod facil de câștigare a unor venituri ilegale reprezintă un fenomen care a scăpat de sub controlul autorităților publice, poate și din cauza lipsei unor mijloace coercitive mai dure”, se mai arată în expunerea de motive.

CITEȘTE ȘI:

Știați că un cerșetor câștigă chiar și 400 de lei pe zi? Polițiștii locali cer constănțenilor să sprijine campania: „Spunem STOP cerșetoriei!“

Proiectul inițiat în 12 octombrie 2017 a primit pe 5 ianuarie a.c. un răspuns negativ de la Guvernul condus atunci de Mihai Tudose.

„Practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluția eficientă pentru combaterea criminalității. Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare recidivă. (…) În cazurile în care faptele de exploatare a cerșetoriei îmbracă forma mult mai gravă a criminalității organizate sau a unor activități de trafic de persoane ori a unor alte infracțiuni mai grave, faptele vor fi sancționate cu pedepsele mai aspre corespunzătoare respectivelor infracțiuni”, se arată în răspunsul Guvernului.

Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat de Senat pe 2 mai a.c. și, în prezent, este trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, unde termenul pentru depunerea amendamentelor expiră pe 17 mai, iar raportul comisiei juridice trebuie emis până pe 29 mai.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*