Liberalii vor actualizarea PUG, printr-o campanie cu chestionare pentru cetățeni. Huțucă: „Vom lucra cu primării care au identificat soluții de succes, cum ar fi cea de la Oradea”

Municipiul Constanța funcționează după Planul Urbanistic General din 1999 și, din perspectiva liberală, se impune actualizarea, întrucât problemele grave ale orașului sunt generate tocmai de această situație. În cadrul unei conferințe de presă organizată marți la sediul partidului, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă; coordonatorul organizației municipale și, de altfel, inițiatorul campaniei despre care vom vorbi, Septimiu Bourceanu și prim-vicepreședintele PNL Constanța, Vasile Delicoti, au anunțat că, începând de azi, se va desfășura campania „Orașul poartă semnătura ta”.

„Lansăm campania „Orașul poartă semnătura ta”, consultăm cetățenii municipiului în ceea ce privește actualizarea PUG – un instrument fundamental în exercițiul administrativ, pentru că prin intermediul acestuia se pot identifica proiectele majore și strategice pentru dezvoltarea municipiului în următorii ani. Se poate genera dezvoltarea economică, socială și culturală a municipiului. Odată acest PUG elaborat, stă la baza unor decizii majore pentru investiții publice și private și, în mod direct, duce la dezvoltarea municipiului. Nereglementarea lasă PSD posibilitatea unor PUZ-uri, nu la general, acest lucru a condus la o dezvoltare întâmplătoare și total neracordată la necesitățile de dezvoltare a municipiului. Avem un oraș cu foarte multe probleme urbanistice. Participarea cetățenilor la campanie este foarte importantă, care au posibilitatea să vadă ce înseamnă PUG și cât este de important pentru dezvoltarea ulterioară a municipiului. Prin participarea directă a cetățenilor, vom colecta datele care vor constitui baza unor proiecte de hotărâri în cadrul Consiliului Local. Este un prim pas pentru a pregăti Constanța pentru generarea unei viziuni alternative la actuala administrație. Noi considerăm că actuala conducere a administrației publice, inclusiv aparatul administrativ, nu au dorință reală de a consulta cetățenii în ce privește actualizarea PUG. Neactualizarea PUG menține imaginea unei birocrații complexe, dezorganizată, care duce în mod direct la izolarea și subdezvoltarea Constanței”, a spus Septimiu Bourceanu.

La rândul său, Bogdan Huțucă a precizat că rezultatele inițiativei se vor transpune atât în proiectele de hotărâre ale consilierilor locali liberali, dar se va contura și baza viitoarelor campanii electorale ale PNL.

„Această campanie este una de feedback de la cetățean, pentru centralizare și transformare în proiecte după această colectare de informații. (…) Mie îmi place mult această campanie, cum a fost creat materialul. În chestionar avem un prim calup de informații care descriu cumva profilul celor care participă la această campanie, din toate zonele orașului. O altă parte a formularului ne ajută să identificăm problemele din perspectiva cetățeanului și viziunea lui. De asemenea, dăm posibilitatea cetățeanului să se exprime asupra celor mai importante proiecte și să ne enumere care consideră el că sunt cele mai mari probleme ale primăriei Constanța. Vom avea o evaluare a modului în care nu își desfășoară activitatea administrația publică, pe tot ce înseamnă urbanism în general, zone verzi ș.a.m.d. și ne va da posibilitatea să conturăm un program de campanie, dar și o serie de soluții la care recunosc că vom lucra cu primării care au identificat soluții de succes, cum ar fi de exemplu primăria Oradea. Toate aceste date se vor finaliza în proiecte de hotărâre și în noi campanii pe anumite proiecte”, a spus Bogdan Huțucă.

CITEȘTE ȘI:

Huțucă vrea scutirea de la plata impozitului pe clădiri a cabinetelor medicale. „Se confruntă și cu alte probleme impuse de minister”

Campania inițiată de organizația municipală a PNL a început marți și se desfășoară pe o perioadă de șase luni, cu o primă evaluare după prima lună.

De asemenea, liberalii au pus la dispoziție mai multe informații și în mediul online, acestea fiind disponibile AICI!

Primăria Constanța a avut o tentativă de actualizare a PUG în 2016, fiind întocmită o temă de proiectare pentru elaborarea documentației de actualizare. Însă, de atunci, capacitatea municipiului de a se adapta la tendințele generale și transformările anticipate a intrat în impas.

Planul Urbanistic General asigură crearea unui cadru pentru viziunea de dezvoltare, transformă strategia într-un document normativ și rezervă terenul pentru proiectele majore, propune o tramă stradală care să ghideze dezvoltarea localității, zonifică parcelele de teren construibile, protejează anumite zone (de exemplu parcuri, păduri, zone istorice), propune un regim de înălțime, densitate și aliniament stradal, și creează o bază solidă pentru o eliberare rapidă și eficientă a autorizațiilor de construcție. De exemplu, infrastructura stradală a orașului New York a fost gândită în anul 1807 și urmată fidel (cu câteva excepții) până în ziua de azi.

Unitățile administrativ-teritoriale din România trebuie să actualizeze regulat Planul (de obicei la 10 ani). Din păcate, puține administrații locale iau acest proces în serios – majoritatea fac PUG pentru că trebuie să-l facă. De exemplu, PUG al municipiului Focşani, care trebuia să fie gata încă din anul 2010, este departe de a fi finalizat, lucrarea suportând amânări peste amânări, la fiecare doi ani fiind prelungită valabilitatea PUG-ului vechi. Mai mult, pe o linie de demarcaţie apărea menţiunea Autostrada A1 dar şi râul Argeş, iar în mai multe menţiuni se făcea trimitere la municipiul Piteşti, ceea ce înseamnă că materialele erau copiate după PUG al orașului respectiv.

O situație similară este și la Iași, care nu are PUG actualizat de exact două decenii.

CITEȘTE ȘI:

Liberalii încep lupta împotriva „naționalizării” fondurilor private de pensii. Huțucă: „Riscul constituțional este mare, se încalcă dreptul la proprietate. Va ieși la pensie un vârf demografic, suntem într-o situație foarte gravă”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*