Spread the love

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, este luat în vizor de liberalii constănțeni, care îl acuză de faptul că acesta „continuă bătaia de joc la adresa cetățenilor, mimând transparența și interesul față de banul public și binele județului”.

CITEȘTE ȘI:

Amintim că Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei obiectivelor de investiții ale județului Constanța pe anul 2020 este supus dezbaterii publice, întrunirea fiind programată vineri, 14 februarie, ora 16:00, în sala Remus Opreanu din cadrul Palatului Administrativ Constanța.

„Acesta (Țuțuianu – n.r.) tot „uită” de 10 zile să pună la dispoziția publicului tocmai proiectul de buget, cel care ar trebui discutat și îmbunătățit cu propunerile cetățenilor și ale consilierilor județeni. În condițiile acestea, nu putem să nu ne întrebăm cum ar vrea domnul Țuțuianu să dezbatem bugetul? Să îl credem pe cuvânt de pesedist că banii vor fi cheltuiți corect, pe proiecte benefice județului? Nici cei trei simpatizanți ai săi din PSD nu l-ar crede… (…) Ascunde în mod intenționat proiectul de buget pentru ca opinia publică să nu afle la timp de modul dezastruos în care acesta intenționează să cheltuiască banii publici, așa cum a făcut-o, din păcate, în ultimii trei ani. Invitația de dezbatere publică, inițiată încă de pe 3 februarie pe pagina web a instituției, nu este decât un simulacru de transparență, o farsă pe care Țuțuianu o regizează cu scopul de a păcăli cetățenii județului Constanța și a-și masca propria incompetență. Aleșii județeni liberali îi cer public președintelui Horia Țuțuianu să prezinte imediat proiectul de buget pe anul 2020 astfel încât toți cei interesați să poată face propuneri, iar consilierii județeni să poată iniția amendamente în cunoștință de cauză și în folosul localităților din județ. Constănțenii au dreptul să știe pe ce vor fi cheltuiți banii lor, indiferent dacă pesediștilor care conduc CJC le convine sau nu”, au transmis liberalii constănțeni.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *