Liberalii au ordonat, Felix Stroe s-a… conformat: Florin Gheorghe, debarcat de la șefia RAEDPP

Liberalii constănțeni ocupă Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța nu prin luptă dreaptă, ci prin prietenul de nădejde al acestora: președintele PSD, Felix Stroe. Amintim că, în 28 decembrie, o adevărată comedie a avut loc în Consiliul Local Municipal Constanța, în care consilierul liberal Teo Hira s-a autopropus în Consiliul de Administrație al RAEDPP. A avut la dispoziție 14 zile să aleagă: ori CA al RAEDPP, ori consilier local.

Pe 11 ianuarie, Teo Hira a anunțat că renunță la mandatul de consilier local. Printr-un jenant text lacrimogen, Hira a invocat o serie de divinități, spre o penibilă impresie artistică. În realitate, Hira ajunge șef la RAEDPP prin… trădare. Odată cu schimbarea vechiului CA, directorul în funcție, Florin Gheorghe, beneficia de sprijinul a doi oameni: Ionuț Fântână și Ion Damian, ambii PSD. De partea cealaltă, un consilier local USR și Hira în persoană – fiind astfel, ca un adevărat altfel de politician, în situația de a se vota de două ori pe… el. Teoretic, 2-2 în votul pentru putere, diferența urmând a fi făcută de reprezentantul trimis de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Veștile au fost proaste pentru ambele tabere în privința celei de-a 5-a persoane, astfel că s-a tranșat pe plan local. Cum altfel? Prin demolatorul de serviciu, sforarul și tartorul politicii constănțene: președintele PSD, Felix Stroe.

Vineri, 22 ianuarie, are loc ședința CA al RAEDPP, în care se votează revocarea lui Florin Gheorghe și instalarea lui Teo Hira. Damian ar fi trebuit fie să absenteze, fie să voteze cu… ai lui, adică cu PSD. Damian s-a prezentat la ședința de astăzi, dar cu recomandarea lui Felix Stroe: vot anti Florin Gheorghe! Cu alte cuvinte, Teo Hira preia RAEDPP Constanța cu sprijinul lui… Felix Stroe.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *