Spread the love

Plenul Camerei Deputaților a adoptat joi, în procedură de urgență, în unanimitate, un proiect de lege privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. În Parlament a venit joi și secretarul de stat din cadrul MAI, Raed Arafat, care a spus că este imperios necesar să treacă această lege din cauza epidemiei de coronavirus. Legea mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis. Principalele prevederi ale proiectului adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional:

  1. Pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, se împuternicește secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau înlocuitorul legal al acestuia, să dispună prin ordin orice măsuri necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor inclusiv stabilirea unor zone de carantină, restricții temporare de circulație, precum și măsuri de evacuare , care sunt obligatorii pentru toate instituțiile publice centrale și locale
  2. În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experţi ai Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor
  3. În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, Ministerul Sănătăţii stabileşte şi actualizează zonele afectate şi perioada de carantinare obligatorie şi alte măsuri necesare prin emiterea de instrucţiuni.

Pe același subiect:

CORONAVIRUS Internările programate care nu sunt în regim de urgență, LIMITATE! Puteri sporite pentru șeful DSU

VIDEO CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA: Măsurile de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu coronavirus

VIDEO Coronavirus amenință Constanța. Țuțuianu a SUSPENDAT TOATE activitățile publice! „Constănțenii să conștientizeze PERICOLUL și să acționeze cu PREVENȚIE!”

Acțiuni de informare și prevenție în tot orașul Constanța pentru prevenirea infectării și răspândirii cu coronavirus

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *