Părinții și persoanele care au în grijă minori riscă pedepse mai severe dacă pun grav în pericol dezvoltarea unui copil, iar fapta este comisă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Codul penal a fost modificat, iar noua lege a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea vizează infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului și introduce expres o formă agravată atunci când persoana responsabilă de copil se află sub influența alcoolului sau a drogurilor. Potrivit noii forme a articolului 197 din Codul penal, punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, psihice, intelectuale sau morale a unui minor, prin măsuri sau tratamente de orice fel, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani. Legea îi vizează atât pe părinți, cât și orice altă persoană în grija căreia se află copilul.Instanța poate dispune și interzicerea exercitării unor drepturi. Noua lege introduce o sancțiune suplimentară pentru… CITEȘTE CONTINUAREA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google