Spread the love

Dacă suntem în campanie electorală, servim proiecte în toate localitățile. Comuna constănțeană Cogealac nu face notă discordantă și a demarat, printre altele, proiectul privind decolmatarea canalelor de colectare a apelor pluviale, care a intrat în linie… strâmbă, întrucât acesta nu este încă aprobat!

Oameni harnici, cei din administrația comunei Cogealac s-au aprobat de treabă, proiectul despre care vorbim ridicându-se la 178.500 lei din banii cetățenilor care habar nu au ce se întâmplă. Totodată, surse din cadrul primăriei Cogealac ne-au precizat că investiția se ridică, de fapt, la doar aprox. 30.000 lei, restul intrând probabil în plata Domnului.

Consiliul local al comunei se va întruni abia miercuri, 15 iulie, pentru a aproba proiectul, însă lucrările – fără acoperire contractuală și legală – au început deja de mai multe zile. În goana după banii din – practic – viitorul contract, firma câștigătoare a început să dea rateuri de tip Las Fierbinți, săptămâna trecută excavatorul căzând, la propriu, în șanț:

Politic vorbind, primarul comunei Cogealac, Gheorghe Alexa, s-a sucit zilele acestea și la alegerile locale din toamnă nu va mai candida pentru un nou mandat din partea PMP, ci a sărit în tabăra liberalilor.

Revenind la excavatorul din comuna proaspăt convertită la brătienism, acesta aparține SC LTA Mondial SRL, o firmă constănțeană înființată în 1997 și, potrivit clasificării CAEN, este specializată în… cultivarea cerealelor (exclusiv orez!) și a semințelor oleaginoase. În 2018, a avut un profit net de peste 6,7 milioane lei, dar și datorii de aproape 8,2 milioane lei; iar anul trecut (103 angajați) un profit net de peste 8,1 milioane lei, datoriile urcând la aproape… 160 de milioane lei!

Totodată, societatea comercială care a întocmit proiectul de colmatare este SC New Construct Black Sea SRL, înființată în 2009, a cărei activitate se încadrează în specificul lucrării. În 2018, New Construct Black Sea (șapte angajați) a avut un profit net de doar 46.182 lei și datorii de peste 10.000 lei. Anul trecut, societatea (nouă angajați) a înregistrat un profit net de doar 5.696 lei și datorii de peste 14.000 lei.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *