USR a votat, luni, ca reprezentantul partidului să fie Dominic Fritz în locul Elenei Lasconi. Decizia a fost luată pentru că decizia BEC poate fi contestată doar de președintele partidului, care este Lasconi, și care evident nu e de acord să facă acest pas, potrivit Mediafax. Astăzi a avut loc o ședință fulger a USR, care a durat câteva minute.
Ședința de Birou Național a avut un singur punct pe ordinea de zi: ca reprezentantul partidului să fie Dominic Fritz, adică acesta încearcă să se pună președinte. Acest lucru se întâmplă deoarece decizia BEC poate fi contestată doar de președintele partidului, care e Lasconi și, care, evident nu e de acord să facă acest pas, potrivit unor surse Gândul.
Conform statutului, ședințele de Birou Național sunt conduse de președintele partidului, ceea ce nu a fost cazul și aici, așadat, decizia luată în ședința de luni poate fi contestată, cel mai probabil în instanță. Potrivit unui comunicat transmis de USR, Biroul Național al USR a decis, în acord cu statutul partidului, să împuternicească secretarul general pentru gestionarea contractelor partidului.
Pentru a asigura buna funcționare și continuarea activității USR în condiții statutare, Biroul Național l-a mandatat pe secretarul general să preia responsabilitatea gestionării tuturor contractelor încheiate de USR. Această decizie, luată cu unanimitatea celor prezenți, are scopul de a operaționaliza funcționarea internă a partidului și de a permite derularea activităților curente. Practic, secretarul general va avea mandatul de a semna, administra și lua toate măsurile necesare pentru executarea contractelor încheiate cu terți, pentru buna administrare și eficientizarea activității partidului.
Lasconi, deposedată de puciști de atribuții
Candidata la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a transmis un mesaj intern colegilor din partid, după ce Biroul Național al USR, reunit luni în ședință, a decis să împuternicească secretarul general pentru gestionarea contractelor partidului. Lasconi și-a început mesajul cu afirmația: „Vă scriu în calitate de Președintă a USR și candidat oficial desemnat de Congresul partidului pentru funcția de Președinte al României”.
Până acum, contractele partidului erau în gestiunea președintei Elena Lasconi. Ele vor fi preluate acum de Ciprian Necula care îndeplinește funcția de secretar general din februarie 2025.
„Suntem într-un moment critic pentru partidul nostru și pentru credibilitatea pe care o avem în fața cetățenilor. În mijlocul acestei campanii prezidențiale, avem nevoie mai mult ca oricând de claritate, unitate și respect față de ceea ce ne leagă: valorile fondatoare ale USR și Statutul care ne ghidează. Statutul USR nu este doar un document tehnic. Este contractul nostru de încredere. Este fundamentul care ne deosebește de vechile partide și garanția că orice decizie importantă se ia democratic, transparent și în respect față de membrii USR și față de cetățenii care cred în noi”, potrivit mesajului transmis de Lasconi.
Aceasta a continuat susținând că „în aceste zile dificile, am văzut cum ordinea statutară si legile din Romania au fost încălcate în mod flagrant”.
„Este datoria noastră, a tuturor, să reafirmăm că respectarea Statutului și a legilor, este singura cale prin care putem merge mai departe cu demnitate și forță politică. Fac apel la fiecare dintre voi să rămână implicat, solidar și ferm în apărarea deciziei Congresului USR de desemnare a candidatului la alegerile prezidentiale, a principiilor democratice și a legitimității instituționale a partidului nostru. În numele acestor principii, vă chem alături de mine pentru a duce această campanie până la capăt. Mai avem cateva zile decisive. Vă invit la mobilizare totală: în stradă, în filiale, în online, în comunități. Orice mesaj, orice acțiune, orice gest de susținere contează. USR poate câștiga doar dacă e unit și credibil. Iar credibilitatea vine din coerență, onoare și respect pentru propriile reguli. Nu putem cere încredere de la români dacă noi înșine nu ne respectăm deciziile proprii. Vă cer, cu toată responsabilitatea funcției pe care o dețin, unitate și loialitate față de partid și față de candidatura oficială validată de Congresul USR”, a mai transmis Lasconi.
Vicepreşedintele USR Radu Mihaiu a respins luni informaţiile potrivit cărora prim-vicepreşedintele partidului Dominic Fritz ar fi devenit reprezentantul USR. Mihaiu a precizat că Fritz va semna doar decizia de luni a Biroului Naţional al USR, având în vedere că preşedinta partidului, Elena Lasconi, a lipsit de la această şedinţă. El a adăugat că Elena Lasconi este în continuare preşedinta partidului.
Lasconi a obținut înlocuirea reprezentantei USR în BEC
Uniunea Salvați România (USR) și-a schimbat astăzi reprezentantul în Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din acest an. Decizia, formalizată în ședința BEC din 14 aprilie, a fost adoptată ca urmare a solicitării oficiale a partidului, semnate de președinta Elena Lasconi. În locul Oanei Anghel, USR a propus-o ca membru al BEC pe Mihaela Pițigoi, modificare validată de plenul Biroului Electoral Central în conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României. Potrivit documentelor oficiale, înlocuirea s-a impus deoarece Oana Anghel „nu mai reprezintă interesele candidatului Elena Valerica Lasconi”.
BEC a constatat că, odată cu această modificare, componența sa rămâne legal constituită, în conformitate cu legislația electorală în vigoare, și că activitatea instituției continuă fără sincope în pregătirea scrutinului prezidențial.
Modificarea vine pe fondul scandalului din USR din ultimele zile, după ce un grup din interiorul partidului a anunțat că USR nu o mai susține pe Elena Lasconi, ci va face campanie pentru Nicușor Dan. Ulterior, BEC a stabilit că USR nu poate face campanie pentru un alt candidat decât cel propriu.
Luni, același grup din interiorul USR ar fi organizat o ședință pentru a o schimba pe Elena Lasconi din funcția de președinte și pentru a-l instala în această funcție de Dominic Fritz, manevră care ridică serioase semne de întrebare în privința legalității.
Nicușor Dan se DISOCIAZĂ de gruparea Moșteanu-Fritz-Armand
Nicușor Dan a început să se disocieze de gruparea Moșteanu-Fritz-Armand, transmit surse politice pentru Gândul. Conform informațiilor, primarul Capitalei ar fi trebuit să fie prezent la reuniunea Biroului Național al USR, care a avut loc la finalul săptămânii trecute. Însă, și-a schimbat decizia în ultimul moment. Și, în prezent, „nu mai vorbește cu aceștia”.
Surse interne din echipa lui Nicușor spun că acesta este primul scandal care-l afectează direct și care începe să-l erodeze în campania electorală. De altfel, potrivit acelorași surse, echipa lui Nicușor Dan a și comandat o cercetare sociologică pe acest subiect. Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a purtat negocieri cu mai mulți reprezentanți ai USR. Chiar primarul a recunoscut, la B1Tv, că este la curent cu discuțiile din USR, acesta fiind sunat de Dominic Fritz, înaintea ședinței în care a fost „executată” Lasconi.
Negocierile dintre edilul Capitalei și gruparea USR-istă s-au purtat pe funcții, pe care Nicușor avea să le asigure acestora, după câștigarea Palatului Cotroceni. Lliderului deputaților USR, Ionuț Moșteanu, i s-ar fi promis un portofoliu de ministru sau candidatura la Primăria Municipiului București. Aceeași candidatură a fost promisă și fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. Deputatei Oana Țoiu i-ar fi revenit șefia grupului parlamentar al USR, iar Dominic Fritz ar fi ajuns președinte plin al USR.
„În continuare eu, Elena, sunt președinta USR!”
Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a transmis luni că tot ea este preşedintele USR, după şedinţa de Birou Naţional din această dimineaţă, la care nu a participat şi care a fost o nouă încercare însă de a o sabota, de a-i opri campania. Ea se referă şi la situaţia legată de pagini şi conturi din social media, care în trecut au sprijinit alţi candidaţi, iar acum o sprijină pe ea şi cere instituţiilor competente, Biroul Electoral Central şi AEP, să analizeze şi acolo unde este cazul să ofere lămuriri.
„A început săptămâna patimilor, dragii mei. Trecem cu bine de ea. Sunt două fake news-uri care văd că se tot rostogolesc în ultimele 24 de ore. Unu. Să ştiţi că tot eu, Elena, sunt preşedintele Uniunii Salvaţi România. Da, a fost o şedinţă de Birou Naţional în această dimineaţă, la care nu am participat, dar unde nu s-a schimbat preşedintele partidului”, a transmis Elena Lasconi într-un mesaj pe Facebook. Ea precizează că nici nu era posibil din punct de vedere legal şi statutar să se schimbe preşedintele.
„A fost o nouă încercare însă de a mă sabota, de a-mi opri campania. Este, aşadar, un act de sabotare a candidaturii, a campaniei mele, dar nu s-a schimbat preşedintele USR”, a arătat ea. Lasconi mai spune că a primit în ultimele zile, de la colegi, prieteni şi simpatizanţi, mai multe semnalări legate de pagini şi conturi din social media, care în trecut au sprijinit alţi candidaţi, iar acum mă sprijină pe mine.
„Ştiu că suntem într-un moment intens, în care mulţi oameni reacţionează sincer, din convingere, din entuziasm sau din dorinţa de a ajuta, pentru că este o mare nedreptate. Le mulţumesc celor care susţin valorile în care cred şi care aleg să se implice cu bună credinţă. Pe de altă parte, pentru corectitudine faţă de toţi alegătorii şi pentru o campanie cât mai clară, cred că e important ca oamenii să fie bine informaţi şi să ştie care sunt canalele oficiale ale campaniei mele. Eu sunt pentru corectitudine, înainte de orice. De aceea, fac apel la instituţiile competente, Biroul Electoral Central şi AEP, să analizeze şi acolo unde este cazul să ofere lămuriri. Eu mă dezic de orice mişcări de manipulare, de situaţii în care numele meu este folosit cu interese ascunse. Să clarifice instituţiile competente”, cere Elena Lasconi.
Preşedinta USR mai spune că va continua să comunice deschis, cu respect faţă de toţi cei care aleg să creadă în ea. „Ştiu că traversăm o perioadă complicată, dar curaj, adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră şi împreună le vom scoate la suprafaţă”, afirmă Lasconi.
Biroul Naţional al USR a decis, în acord cu statutul partidului, să împuternicească secretarul general pentru gestionarea contractelor partidului. Decizia vine după ce săptămâna trecută formaţiunea a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi pentru candidatura la prezidenţiale şi să îl susţină pe Nicuşor Dan.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google