La Constanța cum o fi? SONDAJ CURS: Nicușor Dan, în totală PRĂBUȘIRE: Peste 70% dintre bucureșteni îl vor PLECAT din Primărie

Foarte mulți cetățeni și-au pierdut încrederea în edilul Nicușor Dan. Potrivit unui sondaj realizat de CURS, în perioada 14-20 ianuarie 2022, 72% dintre bucureșteni au o părere „proastă” și „foarte proastă” despre prestația lui Nicușor Dan la Primăria București, în timp ce doar 26% sunt mulțumiți de primarul general. Potrivit aceluiași studiu, cea mai mare problemă a bucureștenilor este traficul – 42%. Pe locul al doilea este încălzirea – 25%, urmată de poluare – 21%, drumurile – 19%, colectarea gunoiului – 17%, curățenia – 17%, problema parcărilor – 14%.

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, majoritatea bucureștenilor ar vota cu o administrație propusă de PSD – 34%. USR a scăzut puternic, până la 17%, la egalitate cu PNL. Pe 3 este AUR – 13%, urmat de PMP – 6%, PPUSL – 5%, PRO România –  2%, FD – 2% și APP – 2%. Sondajul CURS, prezentat duminică de către Antena 3, a fost făcută în perioada 14-20 ianuarie 2022 pe un eșantion de 1023 de respondenți prin Metoda CATI. Marja de eroare este de 3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a spus recent la Digi24.ro că este nemulțumit de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Liderul PNL spunea despre edil că „e un primar slab”. „Poate va deveni un Superman și va face lucruri fantastice, altfel va ajunge la modelul Lis, sau Halaicu, depinde de el”, a mai declarat Rareș Bogdan.

E slabă prestația. A fost un excelent activist civic, e un primar slab. A fost o decizie din partea PNL de a scăpa de Gabriela Firea și PNL a decis să nu prezinte un candidat. Cred că a fost o decizie corectă, dar din păcate candidatul care a câștigat nu se dovedește a fi un excepțional manager. O fi un om de bună credință dar uneori buna credință nu merge mână în mână cu profesionalismul și cu priceperea. Îi înțeleg pe oameni că nu mai au răbdare. Poate își revine. E devreme să spunem dacă îl susținem și în 2024. Poate va avea o iluminare și în următorii doi ani va deveni un excepțional manager și va rezolva problemele Capitalei. Deocamdată, după primii doi ani, nu mi se pare că a confirmat așteptările uriașe ale bucureștenilor. Asta nu înseamnă că nu avem răbdare cu domnia sa”, a precizat acesta.

Întrebat despre bucureștenii care au zi de zi probleme cu apa caldă, traficul sau poluarea din Capitală, Rareș Bogdan a spus că „îl pot demite”.

„Nu îndemn (n.red. la un referendum pentru demiterea primarului general), asta mai lipsește. Îndemn să îi scrie lui Nicușor să îl roage să fie la fel de bun primar cum a fost ONG-ist. Dacă ar fi fost măcar jumătate ca pricepere, era grozav. Îi invit pe bucureșteni să îi scrie ce și-ar dori și cu ce sunt nefericiți. Poate va deveni un Superman și va face lucruri fantastice, altfel va ajunge la modelul Lis, sau Halaicu, depinde de el”, a mai spus liderul PNL.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *