Kim Jong Un, reales la al 8-lea Congres, în… unanimitate. Sora sa, EPURATĂ din conducere

Dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un, a decis să își schimbe din nou titulatura la șefia Partidului Muncitorilor – el va fi „secretar general” al partidului și nu „președinte” așa cum a fost din 2016 până acum. Cea mai mare schimbare este, însă, că sora sa, Kim Yo Jong, a fost eliminată din conducerea partidului – ea nu va mai face parte din biroul politic. Potrivit analiştilor, această schimbare simbolică a titulaturii îşi propune să consolideze autoritatea lui Kim Jong-un, în contextul în care Coreea de Nord suferă de o gestionare defectuoasă cronică a economiei sale şi este mai izolată ca niciodată din cauza coronavirusului. Kim Jong Un a fost ales preşedinte al partidului la putere la precedentul congres, în 2016. Această schimbare de titulatură are loc după ce Kim Jong Un s-a angajat miercuri în timpul congresului să consolideze capacităţile de apărare ale ţării, deja o putere nucleară. Schimbarea de titulatură „este un alt mod indirect de a admite că planurile introduse în 2016 – inclusiv noul sistem al preşedintelui – nu au funcţionat cu adevărat”, a comentat Ahn Chan-il, cercetător la Institut mondial de studii nord-coreene de la Seul:

Kim a vrut să-şi modeleze o nouă imagine, diferită de cea a tatălui său – devenind «preşedinte», dar se pare că simte nevoia să sublinieze legătura cu tatăl său pentru a-şi consolida poziţia de lider în aceste vremuri dificile”, a explicat el.

Al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord (WPK), care s-a deschis marţi la Phenian, a restabilit un secretariat – abandonat în 2016 – şi a modificat titulatura funcţiilor în cauză. Kim a fost ales în unanimitate, duminică, secretar general al partidului, a informat agenţia oficială de presă nord-coreeană, KCNA – „Toţi delegaţii şi-au exprimat sprijinul deplin cu o salvă de aplauze”. El a admis cu acest prilej eşecul politicii sale economice, subliniind că obiectivele planului de dezvoltare cincinal adoptat în 2016 nu au fost duse la îndeplinire „în aproape toate sectoarele”.

Zvonuri conform cărora Kim Yo Jong ar fi căzut în dizgrația fratelui său au început să apară încă din aprilie 2019. Apoi, însă, dictatorul nord-coreean a început să dispară pentru perioade lungi de timp. S-a speculat că acesta ar fi grav bolnav, în timp ce o mulțime de publicații de tip tabloid au susținut inclusiv că acesta ar fi murit în timpul unei operații. Atunci, s-a zvonit din nou că sora lui Kim ar putea fi o posibilă succesoare. În august, informațiile obținute de serviciile secrete sud-coreene arătau că o parte din puterea lui Kim ar fi fost delegată către mai mulți colaboratori apropiați, inclusiv către Kim Yo Jong.

„În prezent, Kim Yo-jong (…) conduce afacerile generale ale statului pe bază de delegare. Kim Jong-un îşi păstrează încă autoritatea absolută, dar o parte din ea a fost predată puţin câte puţin. Yo-jong este liderul numărul 2 de-facto, dar (Kim Jong-un) nu şi-a ales un succesor”, indica Serviciul de Informații sud-coreean la acea vreme. 

Kim Yo Jong

Imaginea pe care și-a făcut-o Kim Yo Jong în ultimii ani în presa occidentală și în zvonistica legată de regimul nord-coreean ar fi putut provoca decizia lui Kim Jong-un de a o elimina din conducerea oficială a partidului, în contextul în care regimul a fost definit ca fiind „condus de paranoia”. În situația în care țara trece printr-o situație economică gravă și este izolată din cauza pandemiei, Kim ar putea să se teamă că va fi înlocuit.

Eveniment festiv al partidului unic de la Phenian, congresul îşi propune să consolideze autoritatea regimului şi este urmărit îndeaproape de experţii în problemele Coreii de Nord, care încearcă să identifice orice semn de schimbare în politica uneia dintre cele mai izolate ţări din lume. Coreea de Nord este mai izolată ca niciodată după ce şi-a închis frontierele în urmă cu un an, pentru a se proteja de răspândirea noului coronavirus, apărut în China, puternicul său vecin şi principal aliat. Tatăl lui Kim Jong Un, Kim Jong-il, decedat în 2011, a rămas secretar general etern al partidului, în timp ce bunicul lui, Kim Ir Sen, fondator al Coreii de Nord şi mort în 1994, este preşedintele etern al ţării.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *