Anul 1989 a legat destinele lui Ali Khamenei și Nicolae Ceaușescu. După vizita din februarie la București, viitorul lider suprem al Iranului l-a primit pe Ceaușescu la Teheran cu doar 8 zile înainte de execuția din 25 decembrie. Vizita lui Ceaușescu la Teheran a fost ultima sa ieșire din țară, efectuată în timp ce la Timișoara revolta era deja în plină desfășurare.
În data de 18 decembrie 1989, dictatorul român decola spre Iran pentru o vizită de stat de două zile, ignorând faptul că pe străzile Timișoarei forțele de represiune trăseseră deja în manifestanți la ordinul său. Această călătorie, programată cu trei luni înainte, avea să rămână în istorie drept ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și asigura supraviețuirea economică printr-o alianță cu regimul de la Teheran.
Nicolae Ceaușescu și Ali Khamenei nu au avut niciodată o relație politică directă de lungă durată, dar au fost implicați într-un incident diplomatic major în decembrie 1989 — exact în momentul în care regimul comunist românesc se prăbușea în sânge și haos. Această întâlnire, care a durat doar câteva zile, a devenit una dintre cele mai rușinoase pagini din istoria diplomației iraniene și a oferit o lecție dură pe care Khamenei nu a uitat-o niciodată.
În februarie 1989, Ali Khamenei sosise la București în calitate de președinte al Iranului, fiind primit cu toate onorurile de stat. Acea întâlnire pusese bazele unei cooperări pragmatice între două regimuri care se simțeau tot mai izolate pe scena internațională. Între timp, în vara aceluiași an, Khamenei devenise Liderul Suprem al Iranului, astfel că, în decembrie, Ceaușescu se întâlnea la Teheran cu omul care deținea deja autoritatea absolută în statul persan. Conform informațiilor publicate de Newsweek, miza vizitei din decembrie a fost una pur economică, bazată pe un schimb masiv de resurse sub formă de troc. Într-o perioadă în care România se confrunta cu o criză energetică severă, Ceaușescu a negociat importul a 5 milioane de tone de țiței și gaze naturale. În schimbul acestora, el a promis livrarea a 2 sau 3 milioane de tone de grâu românesc începând cu ianuarie 1990. Această negociere subliniază detașarea totală a dictatorului de realitatea sângeroasă de acasă; în timp ce el plănuia exporturile de grâne pentru anul următor, cetățenii săi mureau în stradă cerând libertate.
În ultima săptămână a vieții sale, Nicolae Ceaușescu a fost primit ca oaspete de onoare la Teheran. Vizita a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe iranian, pe recomandarea ministrului de externe Ali-Akbar Velayati. La acel moment, Khamenei era deja liderul suprem al Iranului (recent desemnat în iunie 1989, după moartea Ayatollah Khomeini), iar Rafsanjani era președintele țării.Ironia tragică a istoriei: Ceaușescu s-a întors acasă și a fost executat pe 25 decembrie 1989 alături de soția sa, Elena. Această execuție a lăsat conducerea iraniană într-o poziție extrem de rușinoasă și compromițătoare din punct de vedere politic și moral.
După execuția lui Ceaușescu, Iran a intrat în criză de imagine. Parlamentarii și presa iraniană au criticat dur vizita, numind-o cea mai mare „gafă” a guvernului islamic. Cum putea o republică islamică care se proclama apărătoare a drepturilor omului și dușman al tiraniei să primească cu onoruri unul dintre cei mai brutali dictatatori ai lumii? Khamenei a trebuit să intervină personal pentru a apăra decizia și pentru a stopa criticile care se înmulțeau. El a apelat la unitate și la autoritatea moștenită de la Ayatollah Khomeini, argumentând că Khomeini însuși avusese o viziune de îmbunătățire a relațiilor Iranului cu Europa de Est și Uniunea Sovietică, văzând contactul cu dictaturile comuniste ca fiind preferat contactului cu Occidentul.
Rafsanjani a ordonat miniștrilor să nu mai vorbească despre subiect și să urmeze directiva liderului suprem. Dar daunele erau deja făcute. Ambasadorul iranian la București a fost demis pentru că nu a avertizat că Ceaușescu era în pericol și că regimul era pe cale să se prăbușească. Ambele țări aveau aparate de securitate masive și corupte — Securitatea în România și Gardurile Revoluționare în Iran. Ambele aveau economii în colaps, cu cetățenii suferind din cauza politicilor dezastruoase ale liderilor. Ambele aveau lideri care deveneau din ce în ce mai mult țapi ispășitori pentru sistemul mai larg de corupție și reprimare.În România, mulți observatori susțin că revoluția din 1989 nu a fost cu adevărat o revoluție populară, ci mai degrabă o lovitura internă orchestrată de Securitate — o putere din umbră care a profitat de haosul pentru a-și consolida controlul și pentru a-și proteja bogățiile ilicite. Securitatea a fost pe cale să piardă monopolul asupra comerțului extern, contrabandei și valutei străine. Când Zidul Berlinului a căzut, aceștia au realizat că trebuie să-și facă o lovitură de stat de la interior pentru a-și salva imperiul. Incidentul din 1989 a fost o lecție dură pentru Khamenei: riscurile de a fi asociat cu dictaturi care se prăbușesc. Când un lider devine prea identificat cu un regim care cade, el devine țapul ispășitor perfect pentru sistemul mai larg. Și când aparatul de securitate vede că liderul devine o problemă, nu ezită să-l sacrifice pentru a-și proteja propriile interese.
Ali Khamenei a rămas ultimul lider străin cu care Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit oficial înainte de prăbușirea regimului comunist. De asemenea, Ali Khamenei nu a mai părăsit Iranul după ce a devenit lider suprem, potrivit arhivelor iraniene. Prin urmare, vizita acestuia la București a fost printre ultimele călătorii externe pe care le-a făcut. Ali Khamenei a fost ucis sâmbătă dimineața de atacurile coordonate ale Israelului și SUA.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google