Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a lansat una dintre cele mai grave avertismente privind situația politică din România, susținând că țara traversează un moment de cotitură istoric, comparabil cu marile schimbări politice de după 1989. Într-o serie de declarații, Hunor a vorbit despre sfârșitul unui ciclu politic de 35-36 de ani și despre consecințele impredictibile ale crizei actuale.
Kelemen Hunor a declarat că România și întreaga Europă au intrat într-o nouă epocă, ale cărei consecințe sunt imposibil de anticipat în acest moment. Liderul UDMR a explicat că plăcile tectonice ale statului român încă nu s-au așezat, iar schimbările interne se suprapun peste transformări regionale și globale, în contextul în care se schimbă regulile între marile puteri. „S-a terminat o epocă, 35-36 de ani. Intrăm într-o altă epocă cu toate consecințele despre care astăzi nu putem spune foarte mult”, a declarat Kelemen Hunor. Potrivit liderului UDMR, una dintre marile întrebări la care societatea românească așteaptă un răspuns este cea legată de anularea alegerilor prezidențiale. Hunor a subliniat că oamenii, indiferent dacă sunt de acord cu anularea alegerilor sau doresc turul doi înapoi, vor explicații și o rezolvare a crizei politice.„Oamenii s-au săturat de circ, s-au săturat de această situație incertă, de această nesiguranță și așteaptă un guvern. Asta spun: rezolvați într-un fel. Dacă nu reușiți să rezolvați, atunci problema este la voi, nu la noi, nu la societate”, a afirmat Kelemen Hunor. Acesta a ridicat și întrebări legate de rolul instituțiilor statului și al serviciilor de informații, cerând clarificări privind modul în care au fost tratate avertismentele în 2024.
Kelemen Hunor a analizat o schimbare profundă care afectează întreaga Europă, marcată de creșterea forțelor antisistem și contestarea modelului democratic tradițional. Liderul UDMR a observat că în toate societățile europene se vede o creștere a oamenilor care contestă ordinea democratică și parlamentarismul. „În toate societățile din Europa se vede că sunt din ce în ce mai mulți oameni care contestă ordinea democratică și democrația. Parcă democrația s-a obosit, că oamenii au obosit să susțină democrații parlamentare”, a declarat Hunor.
Kelemen Hunor a susținut că marile ideologii care au dominat politica europeană după căderea comunismului nu mai oferă răspunsuri la problemele actuale ale societății. Stânga clasică a dat faliment, iar liberalismul și creștin-democrația nu mai sunt ceea ce erau acum 20-35 de ani: „Eu nu mai cred că ideologiile clasice pot rezolva problemele societății. Și stânga clasică a dat faliment. Nici liberalismul nu mai este ce era acum 20, 30 sau 35 de ani. Nici creștin-democrația”, a declarat liderul UDMR. Hunor a subliniat că partidele trebuie să-și păstreze principiile și valorile fundamentale, dar soluțiile la problemele actuale trebuie să depășească vechile clivaje ideologice. Liderul UDMR a avertizat că și Uniunea Europeană traversează o perioadă dificilă, în contextul competiției globale și al provocărilor de securitate. Europa are provocări în fața cărora încă nu găsește răspunsuri, nici împreună, nici separat. Răspunsul la aceste provocări nu poate veni decât printr-o cooperare mai strânsă între statele europene.
Kelemen Hunor a vorbit și despre eșecurile în formarea unui guvern, explicând de ce mai multe variante de premier au căzut. Liderul UDMR a afirmat că propunerea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier a fost percepută ca o intervenție în viața internă a Partidului Național Liberal, ceea ce a fost respins. Hunor a declarat că Ilie Bolojan nu poate fi premier deoarece a fost dat jos cu 281 de voturi și PSD nu acceptă această variantă. Soluția trebuie căutată în afara liderilor afla în competiție politică directă: „Trebuie să găsești un om în care fiecare are încredere cât de cât sau măcar nu este în competiție cu Bolojan sau cu Grindeanu. Trebuie să găsești o persoană care pentru toți cei care se vor implica într-o majoritate este acceptabilă”, a afirmat Kelemen Hunor. Acesta a precizat că persoana respectivă trebuie să aibă și capacitatea de a conduce Guvernul, nu doar să fi fost un bun primar.
Liderul UDMR a revenit asupra momentului din Parlament în care a afirmat că George Simion „a dat șah și mat”, explicând că nu a fost o felicitare adresată liderului AUR, ci o descriere a unei situații politice pe care o consideră periculoasă. „Da, a dat șah și mat la toată lumea în acel moment. Nu numai la Vețea, nu numai la PSD, la toți, la toți din Parlament”, a declarat Hunor. Potrivit acestuia, liderul AUR a jucat ca un șahist, lăsând celelalte partide să facă anumite mutări, în timp ce știa deja care va fi deznodământul politic.
Kelemen Hunor a lansat cel mai dur avertisment privind ascensiunea AUR, susținând că în acest moment crește doar AUR. Liderul UDMR a declarat că dacă s-ar face alegeri anticipate în 2026, AUR ar fi peste 40%: „În acest moment crește doar AUR. Și dacă noi am face anticipatele, eu vă spun 100%, în 2026 la anticipate AUR ar fi peste 40%. Atunci nu ar mai fi problema cine este pe primul loc. Problema va fi cu cine va guverna AUR”, a declarat Kelemen Hunor. Hunor a explicat că George Simion nu trebuie să facă aproape nimic pentru a crește în sondaje. Liderul AUR stă, se uită la meci, mănâncă popcorn, mai bea o bere și crește, profitând de blocajul politic și de incapacitatea formațiunilor pro-occidentale de a găsi o soluție de guvernare.
„E normal să speculeze George Simion orice greșeală a noastră, deci e în opoziție. Și el, de fapt, stă, se uită la meci, mai mănâncă popcorn și mai bea o bere și crește. Deci nu trebuie să facă nimic. În această perioadă ei n-au avut ofertă, n-au avut soluții, dar din această cauză, a nemulțumirii oamenilor și a lipsei de încredere, crește un partid care aparent este antisistem”, a spus Hunor. Liderul UDMR a avertizat că fiecare zi de întârziere în formarea unui guvern alimentează și mai mult ascensiunea formațiunii conduse de George Simion.
Kelemen Hunor a vorbit despre conceptul de „banalizare a răului”, asociat lucr ărilor filozofei Hannah Arendt și mecanismelor prin care societățile ajung să accepte derapaje tot mai grave.„Tu accepți răul mic, că ai impresia că ai un argument rațional, că nu schimbăm multe lucruri. Hai că e OK. După ce mai accepți încă un pas și încă un pas, banalizezi răul în fiecare zi și, la un moment dat, răul devine parte a vieții noastre”, a spus Kelemen Hunor. Acesta a avertizat că astfel de procese au consecințe pe termen lung asupra societății și instituțiilor. Kelemen Hunor a vorbit și despre efectele concrete ale blocajului politic, afirmând că România se confruntă deja cu un impas administrativ. Fără un guvern cu atribuții depline, există blocaje peste tot, în aproape toate ministerele, fiindcă guvernul interimar nu poate da ordonanțe de urgență, nu poate iniția legi, nu poate iniția politici publice și rămân doar niște decizii administrative. „Dacă noi nu reușim să rezolvăm această situație, atunci oamenii, furia oamenilor, se va întoarce împotriva noastră. Dar lucrul cel mai important este că țara va fi neguvernabilă”, a spus Kelemen Hunor. Liderul UDMR a insistat că responsabilitatea pentru ieșirea din criză aparține exclusiv partidelor parlamentare și a cerut o soluție rapidă de guvernare pentru a evita agravarea situației politice și economice.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google