Site icon TOMIS NEWS

Județul Tulcea primește dreptul de a încheia contracte de închiriere a terenurilor cu crescătorii de animale. Deputatul Banias (PNL), printre inițiatori – DOCUMENT

ferma tulcea delta dunarii

Proiectul de Lege pentru modificarea art. 16 alin.(2) din Legea zootehniei nr.32/2019 este inițiat de 48 de parlamentari liberali, printre care și deputatul PNL Constanța, Mircea Banias și intervine asupra unei reglementări din județul Tulcea, în special în zona Deltei Dunării. Potrivit inițiatorilor, odată cu promulgarea Legii nr. 293/2020, județul Tulcea a fost exclus din categoria UAT-urilor care pot încheia contracte de concesiune/închiriere/arendare a terenurilor pe care le au în proprietate prin atribuire directă cu crescătorii de animale, ceea ce „a dus la discrepanțe între numărul ridicat de crescători de animale și insuficiența terenurilor agricole de care dispun comunele și orașele pentru a satisface cererea”.

Astfel, se propune „eliminarea prevederii restrictive – comunele și orașele – și menționarea generică a UAT-urilor, fiind cuprinse în formulare comunele, orașele, municipiile și JUDEȚELE, pentru a elimina orice incertitudine și urmă de dubiu referitoare la UAT-urile care au competențe în această chestiune”:

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 15 mai a.c. și, în prezent, se află în circuitul Camerei Deputaților pentru votul final, unde astăzi a expirat termenul pentru depunerea amendamentelor, iar raportul comisiei pentru agricultură trebuie emis până pe 7 iunie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version