Joe Biden SFIDEAZĂ regimul de la Havana și urmărește o primă intervenție directă a SUA în Cuba

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că Statele Unite verifică dacă dispun de „capacităţile tehnologice” necesare pentru restabilirea internetului mobil în Cuba, întrerupt după manifestaţii istorice împotriva guvernului din insulă, relatează AFP.

„Au întrerupt accesul la internet. Verificăm dacă avem capacităţile tehnologice pentru a restabili acest acces’‘, a declarat preşedintele american în cadrul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul german Angela Merkel.

Joe Biden a anunţat de asemenea că ţara sa este pregătită să trimită „cantităţi semnificative” de vaccinuri anti-Covid în Cuba.

Aş fi gata să donez cantităţi semnificative de vaccinuri dacă, de fapt, aş fi sigur că o organizaţie internaţională va administra aceste vaccinuri şi ar face acest lucru în aşa fel încât cetăţenii să aibă acces la aceste vaccinuri”, a menţionat preşedintele SUA. Cuba nu face parte din programul ONU Covax, notează AFP.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *