Spread the love

Faptul că președintele Grup Servicii Petroliere, Gabriel Comănescu, nu își achită datoriile, este un aspect de notorietate. Comănescu a intrat recent într-un nou conflict tocmai din această cauză. Fiind în mediul său, adică conflictual, președintele GSP este la cuțite cu compania portugheză HELIPORTUGAL, subcontractor al Grupului într-un contract de un miliard de lei. Rare situațiile în care GSP primește de la OMV Petrom contracte în limitele legale, acesta fiind un astfel de exemplu, iar TOMIS NEWS a relatat în detaliu la momentul respectiv. Contractul este în valoare de un miliard de lei, pentru servicii integrate în zona de producție: reparații și întrețineri, cantină și catering, transport aerian, naval și alte instalații maritime, practic toată comunitatea de afaceri conexă acestei zone de activitate fiind angrenată în proiect, GSP fiind liderul de proiect, în ciuda deselor experiențe nefericite.

În mod firesc, problemele GSP în acest contract nu au întârziat să apară, acestea fiind de o anvergură din ce în ce mai mare. GSP avea datorii uriașe (peste 3 milioane de euro) la momentul câștigării licitației – pe care nu ar fi avut cum să o câștige dacă legislația din România ar fi fost aplicată și ar fi avut vreo relevanță – oferta a fost dezavantajoasă și compania nici nu avea capacitatea să asigure obligațiile contractuale, aspect care se întâmplă astăzi: în ciuda relatărilor noastre în fața autorităților lovite de stadii avansate de somnolență și incompetență, s-a ajuns, la doar un an de la câștigarea licitației, în situația în care subcontractorul GSP pe partea de aviație, HELIPORTUGAL, nu este plătit de GSP din luna februarie a acestui an. A fost și momentul în care HELIPORTUGAL a început să notifice GSP că, în caz de neplată a serviciilor, își vor rezerva dreptul legal să nu mai ridice elicopterele. Evident, nu au primit niciodată un răspuns. HELIPORTUGAL refuză astăzi să mai lucreze cu GSP. Detalii, AICI!

Comănescu MINTE Forțele Navale

Fără HELIPORTUGAL, Comănescu a rămas și fără MEDEVAC – evacuarea medicală de urgență, aspect unic în istorie și irelevant pentru instituțiile statului de drept. Cu alte cuvinte, toate platformele petroliere din Marea Neagră – inclusiv ale OMV Petrom, nu beneficiază astăzi de acest serviciu, lucrătorii fiind complet abandonați în largul mării. În loc să încerce remedierea situației, Comănescu a început două campanii: în prima, i-a acuzat pe cei 14 piloți portughezi că sunt… bolnavi de Covid – 19, testele acestora având un singur rezultat: negativ; iar a doua campanie, în presa din București, pentru denigrarea HELIPORTUGAL. Inițiativele nu au avut succes, așa că GSP a trimis zilele trecute o solicitare oficială la Forțele Navale și, ulterior, pe Emergency Response Manager din cadrul GSP, Valentin Băluță, pentru a solicita… elicoptere. Dincolo de acest lucru, Băluță a ajuns la întâlnire cu mandatul de a-i minți pe ofițerii români, invocând faptul că elicopterele GSP (prima minciună, GSP nu mai are elicoptere – n.r.) se află într-un proces de întreținere tehnică!

Aceste detalii ne-au fost confirmate chiar de Forțele Navale:

„SC GSP OFFSHORE SRL a transmis, la data de 24 iulie 2020, conducerii Statului Major al Forțelor Navale (SMFN) o propunere cu privire la dezvoltarea unui protocol de colaborare între cele două structuri, pentru sprijinul în situații de evacuare medicală în caz de urgență, de pe heliplatformele românești din largul Mării Negre, pe o perioadă limitată (01-31.08.2020), în care aparatele de zbor ale companiei menționate se află într-un proces de întreținere tehnică”, au precizat reprezentanții Forțelor Navale, pentru TOMIS NEWS.

Cel mai probabil, Forțele Navale nu pot onora solicitările GSP, întrucât o astfel de implicare ar presupune atât un acord interministerial, cât și… recalificarea militarilor pentru apuntare. Totodată, elicopterele Forțelor Navale sunt implicate în prezent în diverse aplicații militare și ar fi dificil ca angajamentele României în cadrul NATO să fie deturnate pentru un antreprenor privat, incapabil să își onoreze un contract:

„Conform destinației acestora, elicopterele din dotarea Forțelor Navale Române pot executa misiuni de evacuare medicală de la bordul navelor militare, din teatre de operații terestre sau din zone de conflict. Pentru executarea unor eventuale misiuni de evacuare medicală de la platformele petroliere din largul Mării Negre, echipajele din serviciul aeronavigant al Forțelor Navale Române ar trebui să execute zboruri de recunoaștere și de recalificare pentru apuntare/CASEVAC, pe timp de zi și de noapte, la platformele maritime, în baza documentelor de certificare pentru operațiuni de zbor acreditate de AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română). Ținând cont de legislația națională cu privire la domeniul protecției infrastructurilor critice naționale și cu privire la competențele specifice în salvarea vieții pe mare, decizia referitoare la prestarea serviciului specificat de dumneavoastră de către Forțele Navale Române poate fi stabilită doar în baza unui acord/ protocol interministerial. Elicopterele Forțelor Navale sunt implicate în diverse misiuni și activități de instrucție, planificate în perioada următoare, conform planului cu principalele activități”, au mai precizat reprezentanții Forțelor Navale, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *