Site icon TOMIS NEWS

Jandarmii constănțeni, mobilizați pentru evenimentele de Rusalii. „Cetățenii să se poată bucura în liniște și siguranță de această sărbătoare”

jandarmi

În perioada 07 – 09 iunie a.c., în contextul minivacanței ocazionate de sărbătoarea Rusaliilor, peste 120 de jandarmi constănțeni vor acţiona zilnic, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe raza judeţului Constanţa, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă pentru cei care vor alege litoralul Mării Negre drept destinaţie în vederea petrecerii perioadei de minivacanţă.

Astfel, jandarmii vor fi prezenţi în Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Techirghiol şi Mangalia, în cadrul patrulelor mixte şi echipajelor de intervenţie.

           Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada menţionată,  jandarmii vor avea în vedere  desfăşurarea în condiţii de siguranţă a adunărilor publice cultural-artistice, sportive şi promoţionale ce vor fi organizate în zona de competenţă, dintre care amintim: ,,Ziua Comunei Fântânele”, Concertele muzicale desfășurate în Piațeta Cazino din Stațiunea Mamaia, evenimentul automobilistic ”Seaside Speed Race 2025”, care va avea loc în parcarea de la Poarta 1 din municipiul Constanța, precum și competiția sportivă ”Canicross” –  din Stațiunea Neptun.

O atenţie deosebită va fi acordată pentru buna desfășurare a manifestărilor religioase prilejuite de prăznuirea Rusaliilor, în bisericile şi zonele adiacente acestora, unde se va înregistra o prezenţă crescută a credincioşilor.

În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, le transmitem participanților la manifestările enumerate anterior, să respecte recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale și să supravegheze copiii, care se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate.

Totodată, pentru cei care vor alege să petreacă această minivacanță în aer liber, jandarmii recomandă respectarea prevederilor Legii nr. 54 din 2012, privind desfășurarea activităților de picnic, respectiv să se desfășoare astfel de activități doar în zonele special amenajate în acest sens.

Pe final le reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita oricând sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Unic de Urgență – 112, sau pot anunța cel mai apropiat echipaj de jandarmi.

Jandarmii Grupării Mobile „Tomis”, la datorie în perioada minivacanței de Rusalii

Cu prilejul minivacanței ocazionate de sărbătoarea Rusaliilor, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța vor desfășura misiuni specifice în zona de competență, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, astfel încât cetățenii să se poată bucura în liniște și siguranță de această sărbătoare.

Peste 300 de jandarmi vor fi mobilizați în această perioadă, acționând atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a garanta desfășurarea în condiții optime a activităților specifice acestei perioade.

Dispozitivele de ordine publică vor fi concentrate în zonele cu un potențial ridicat de aglomerare – stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre (Mamaia, Costinești, Neptun, Vama Veche), zonele de agrement și alte perimetre publice intens frecventate – în vederea descurajării comportamentelor contravenționale și a intervenției prompte în sprijinul cetățenilor.

Prioritatea noastră rămâne siguranța comunității. În acest sens, adresăm un apel către toți cetățenii să manifeste un comportament responsabil, să respecte recomandările forțelor de ordine și să sesizeze în cel mai scurt timp orice incident sau faptă de natură antisocială, fie prin contact direct cu echipajele aflate în teren, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Constanța sunt alături de cetățeni, veghează cu responsabiliate și profesionalism la liniștea comunității și își reafirmă angajamentul ferm de a asigura un climat de ordine și siguranță publică.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version