Site icon TOMIS NEWS

Jandarmeria Mobilă Constanța desfășoară peste 130 de agenți pentru evenimentele publice din weekend

jandarmi 1

În perioada 27–29 iunie 2025, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța vor acționa în dispozitive de ordine publică pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Peste 130 de jandarmi vor fi prezenți în zonele aglomerate, centrele comerciale, parcurile publice, pe litoralul Mării Negre, precum și în proximitatea evenimentelor ce se desfășoară în zona de competență teritorială. Aceștia vor acționa atât independent, cât și în cooperare cu partenerii instituționali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a asigura un weekend fără incidente.

Activitățile din acest sfârșit de săptămână au început cu evenimentul cultural-artistic „Festivalul Freeland”, care se desfășoară  în municipiul Slobozia, în perioada 27–29 iunie, acolo unde efectivele Jandarmeriei Mobile Constanța sunt prezente alături de colegii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică.

De asemenea, jandarmii vor fi prezenți la Competiția Națională de Baby și Mini Baschet 2025, din localitatea Costinești, acolo unde misiunea principală este de a asigura un mediu sigur pentru participanți, precum și intervenția promptă, dacă situația o impune.

În toate misiunile din acest sfârșit de săptămână, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța acționează în sprijinul comunității – cu fermitate, dar și cu deschidere față de cetățeni. Printr-o prezență activă în teren, contribuim la siguranța participanților la evenimentele cultural-artistice și sportive, precum și la menținerea unui climat general de ordine și siguranță publică.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version