JALE în Cultură: Transportul elevilor, ELIMINAT, dar se introduce gratuitatea la muzee și spectacole. Teatrele de copii și tineret, PE BUTUCI!

Un nou proiect de Ordonanță de Urgență a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației prin care ar putea fi acordată gratuitate tuturor elevilor pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice. În prezent, elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% și doar etnicii români din afara granițelor beneficiază de gratuitate.

„Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, precum și elevii etnici români din afara granițelor țării care sunt bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice”, se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Gratuitatea se confundă cu lipsa de valoare

Inițiativa conține mai multe nereguli. Una dintre ele se referă la faptul că ministerul Culturii nu este consultat, deși este vizat direct. De asemenea, nici instituțiile în cauză nu au fost chemate la dialog social. Dacă pentru marile teatre putem vorbi de un respiro, Ordonanța lovește în plin teatrele de copii și tineret. Acestea nu vor mai avea venituri proprii, deși sunt obligate de lege, iar rapoartele financiare sunt luate în evidență în evaluările anuale.

Directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, ne-a precizat că el nu crede în conceptul de gratuitate și susține că, alături de directorii de teatre din țară, va depune un memoriu la Guvern:

„Cred că nu este o măsură bună deloc, m-am exprimat și în legislatura trecută când s-a mai încercat acest lucru… Reducerea de 75% este deja mai mult decât suficientă. Dacă toate instituțiile de cultură ar aplica în mod corect măsura de la ora actuală nu ar mai exista deloc senzația că elevii nu au acces la cultură din cauza prețurilor. Ideea, conceptul de gratuitate nu cred că este oportun, poate fi confundat cu lipsa de valoare. Cred că tinerii, elevii, trebuie să perceapă că în spatele unui produs cultural stă munca unor oameni, o muncă de creație, de producție și aceasta trebuie prețuită ca atare. Elevii beneficiază acum de o reducere substanțială la un tarif care este deja subvenționat de stat. Nu cred în conceptul de gratuitate. Pe noi nu ne afectează foarte tare, decât în cazul în care nu vom putea limita numărul de bilete reduse, însă măsura va afecta profund teatrele de copii și tineret, le vor scădea veniturile proprii, din care mai făceau evenimente în afara programului minimal, care este finanțat din subvenție. Practic, își anulează veniturile proprii pentru că 80% din publicul lor sunt elevi… Instituțiile din toată țara vor fi afectate de această măsură și mai e problema de principiu: cred că există riscul de a se induce o imagine greșită asupra produsului cultural, elevii vor percepe greșit ceea ce primesc. E gratis va fi totuna cu lipsit de valoare. La Sănătate de exemplu primești tratament gratuit în spital pentru că plătești contribuții dedicate pentru sistemul medical? Dar în cultură? Și așa estenun domeniu profund afectat de criză! Ne vom adânci și mai tare în această criză! Vom depune și noi, toți directorii de teatre din țară, un memoriu”, a spus Erwin Șimșensohn, pentru TOMIS NEWS.

Teatrul de păpuși din Constanța, în pragul prăbușirii. Antoniadis: „Nu vrem piscină în deșert

Comunitatea elenă Elpis Constanța administrează Teatrul de Păpuși. Această instituție se pregătește de faliment, întrucât gratuitatea în cauză înseamnă zero încasări. Evident, nu mai vorbim de alte programe în extra-subvenție pentru că… nu vor mai fi bani. Președintele comunității elene, Anton Traian Antoniadis, ne-a precizat că „nu mai avem „chiaburi” filantropi să facă teatre, instituții de cultură, spitale și altele de gen dar avem taxe care te pun pe butuci și care dispar în neantul promisiunilor deșarte”:

„De 30 de ani gândim în genul hei-rup. Adică genul rup mult, creez vid, nici iarba nu mai crește. Pai dacă tu rupi din bază, dacă tu în loc să creezi baza unei națiuni puternice prin educație și sănătoasă prin măsuri de prevenție și tratament adică sistemul de sănătate te uiți peste umărul stâng, scărpinându-te în urechea dreaptă căutând soluții populiste doar pentru alegeri care mai este viitorul celor ce le plângi pe umăr de milă cu lacrimi de crocodil? Un proiect a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației prin care ar putea fi acordată gratuitate tuturor elevilor pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice. Nimic mai frumos, nimic mai deosebit dar de atât de… josnic populism. Păi ce facem de exemplu cu Teatrele de Păpuși? Unde subvenția este asigurată în mare măsură de către stat? Dacă nu se mai plătesc bilete de unde bani să se autosusțină/autofinanțeze când veniturile sunt obligatorii prin lege, acea lege pe care trebuie să o iei în considerare când faci populism notoriu pe genunchi? Nu mai avem „chiaburi” filantropi să facă teatre, instituții de cultură, spitale și altele de gen dar avem taxe care te pun pe butuci și care dispar în neantul promisiunilor deșarte. Nu vrem PISCINĂ ÎN DEȘERT, vrem doar o atât de dorită normalitate și grija pentru viitorul de „mâine” ce va fi scris de acești acum copii ce trebuie să aibă și cultură și sănătate. „Treziți-vă din somnul cel de moarte” spunea un vechi cântec ce se mai aude în surdină acum, treziți-vă și gândiți-vă la cei ce duc dorul culturii, educației și sănătății. Emiteți ordonanțe pentru viitorul țării prin care clădiți instituții de cultură și pentru sănătate. Înainte de o lege, decret, ordonanță și ce o mai fi, consultați-vă cu instituțiile care sunt direct afectate, găsiți împreună soluțiile cele mai bune însă repet, gândiți-vă la viitorul țării nu la „șuruburile” care vă țin pe scaune. Închei cu o vorbă „lipită” pe subiect a lui Nicolae Iorga: „fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste”!”, a spus Antoniadis, pentru TOMIS NEWS.

Gratuitatea la instituții de cultură, praf în ochi pentru a acoperi… transportul elevilor

Guvernul face ping-pong cu transportul elevilor și studenților. Președintele PNL Ludovic Orban nu exclude posibilitatea ca Parlamentul să schimbe decizia Guvernului legată de gratuitatea limitată pentru studenți la călătoriile cu trenul, pentru că nu s-a luat o decizie definitivă în coaliția de guvernare pe această temă. Guvernul a eliminat recent gratuitatea totală de care beneficiau studenții la călătoriile cu trenul și a decis că studenții vor avea gratuitate doar de 50% pentru călătoriile cu trenul.

În privința elevilor… eliminare totală a transportului. În acest sens, președintele Asociației Elevilor din Constanța, Sabina Spătariu, consideră că aceste gratuități sunt menite să acopere tăierea transportului gratuit:

„E important ca tinerii să se îndrepte spre cultură, dar în acest moment mi se pare că Ministerul Educației și restul Guvernului încearcă să distragă atenția de la faptul că vor să taie transportul gratuit al elevilor. Consider că în primul rând trebuie asigurat accesul la educație pentru elevii care nu au posiblitatea de a ajunge la școală, iar gratuitatea la muzee sau alte instituții de cultură să vină pe planul secund”, a spus Sabina Spătariu, pentru TOMIS NEWS.

Asociația Municipiilor din România solicită Ministerului Educației Naționale și Ministerului Finanțelor Publice să respecte legislația în vigoare privind asigurarea finanțării transportului elevilor în interiorul municipiilor /orașelor de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă de marți al AMR. Primarii de municipii susțin că modificarea legislației, după adoptarea bugetului de stat care prevede sumele destinate autorităților locale, va duce la „dezechilibre bugetare”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *