Iusein Visel se întoarce primar la Dobromir. Acuzații: „Prefectul nu s-a apărat în instanță. Nu vrea să se certe cu nici un partid”

Răsturnare de situație în cazul telenovelei de la Dobromir, unde la mijlocul lunii octombrie primarul Iusein Visel a fost demis de prefectul Constanţei, Adrian Nicolaescu (FOTO), care a semnat ordinul de încetare a mandatului.

Decizia prefectului Adrian Nicolaescu a fost luată după ce viceprimarul comunei, Ionuț Ivana, a trimis mai multe adrese prin care a solicitat demiterea primarului Iusein Visel pe motiv că a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Ba chiar, la un moment dat, viceprimarul comunei Dobromir a depus la DNA o plângere penală pe numele prefectului Constanței, Adrian Nicolaescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Cât pe-aci a fost ca locuitorii comunei Dobromir să fie chemați din nou la urne, însă, joi, la Tribunalul Constanța s-a dispus o decizie surpriză:

„Admite cererea având ca obiect – suspendare executare act administrativ. În temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, dispune suspendarea executării Ordinului nr.500 privind constatarea încetării de drept,înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Dobromir pentru domnul Iusein Visel, emis la 13.10.2016 de Prefectul Judeţului Constanţa – Adrian Viorel Nicolaescu, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a cererii în anulare a actului administrativ. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată, azi – 15.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf.art.396 alin.2 c.pr.civ ”.

Un alt dosar la Tribunalul Constanța este pe rol, pentru anularea ordinului nr 500/13,10,2016, cu termen în 19 ianuarie 2017.

Sursele TOMIS NEWS din cadrul Instituției Prefectului au fost vehemente în privința deciziei de joi a Tribunalului:

„Nu și-a făcut apărarea (prefectul Adrian Nicolaescu – n.r.) cum trebuie. El nu vrea să se certe cu nimeni, se pune bine cu toate partidele ca să îi fie bine. Acum, procesul poate dura și patru ani, primarul e liniștit, prefectul la fel”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *