Spread the love

István-János Antal este deputat de Constanța, din partea UDMR. După o activitate politică depusă la începutul anilor 2000, la Satu Mare, Antal s-a reactivat anul trecut, la Constanța, unde, prin redistribuire și spre disperarea altor partide, a ajuns deputat.

Și-ar fi dorit să fie membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, însă „vulpile bătrâne” ale Parlamentului și-au făcut loc și deputatul de Constanța a ajuns la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare și la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii. De asemenea, din luna mai a.c. este secretar al Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, comisie care, susține deputatul, îi răpește cea mai mare parte din timp.

Miercuri, István-János Antal a organizat o conferință de presă în care a dorit să își prezinte, pe scurt, bilanțul activității parlamentare pentru sesiunea care doar ce s-a încheiat. De asemenea, a făcut un apel pentru cei care consideră că pot fi ajutați de deputat, să meargă cu încredere la cabinetul său parlamentar, situat în Mangalia.

„Este pe strada Brătianu, nr. 2, aproape de centru, deschis pentru oricine! În primul rând pentru cei care doresc să facă sesizări la comisia de cercetare a abuzurilor. Am avut câteva interesante din Constanța. Ca fapt divers, situația patrimoniului BTT de la Costinești. Domnul ministru, înainte cu scandalul cu Guvernul Grindeanu, am avut promisiuni că vom merge la fața locului… Alt subiect interesant: situația penitenciarelor. Am vizitat câteva și am stat de vorbă cu deținuți, foarte multe lucruri am aflat de la judecătorii delegați la penitenciare, care mi-au spus lucruri incredibile. De exemplu, regulile CEDO nu corespund cu regulile interne ale Ministerului Justiției. Cerințele CEDO, referitoare la metri pătrați per deținut, ventilație, medicină, sunt foarte greu de… dar avem și alte cazuri, un deținut știe de aceste neconcordanțe și apelează la case de avocatură și câștigă 10, 15, 20.000 EUR. Apoi, iese din închisoare și se întoarce înapoi, împreună cu casele de avocatură devenind o sursă de venit pentru mulți dintre deținuți”, a spus István-János Antal.

Deputatul UDMR ar vrea introducerea legii lobby-ului

Deputatul István-János Antal consideră că activitatea parlamentară este îngreunată de prevederile legale, care ar bloca colaborarea instituțională dintre autoritățile publice locale și Parlament.

„Colegii din alte județe au tot felul de solicitări pentru intervenții. La noi, pot fi interpretate ca trafic de influență, în alte țări există legea lobby-ului. Noi am avut colegi târâți prin instanțe pentru că doreau să ajute o primărie… Când s-a lucrat la legea salarizării bugetarilor am trimis la câteva primării un draft în forma brută. Una singură mi-a răspuns: Limanu. Le mulțumesc pe această cale! O să mai avem de lucru, am discutat cu domnul viceprimar și grupul nostru parlamentar va lucra la un proiect de modificare a legii achizițiilor publice. Una din marile probleme, în centrul Constanței, este Cazinoul. Lucrările sunt împiedicate de acele contestații interminabile și fără explicații. Va trebui lucrat, sigur a venit peste mine vacanța și mi-am propus mai multe, dar începem din septembrie”, a mai spus István-János Antal.

ORDA, luat la ochi

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor face obiectul mai multor sesizări din zona barurilor și restaurantelor, întrucât permite, prin colaboratorii săi, să solicite sume de bani cu scuza drepturilor de autor pentru reluări: emisiuni TV sau, în special, muzică. Sesizările sunt tot mai multe de la antreprenorii din Constanța și au ajuns și la urechile deputatului UDMR.

„Suntem de acord că dacă intrăm la un bar ascultăm o muzică, ne simțim bine și plătim cota parte din acea plăcere interpretului, compozitorului, numai că ORDA are în subordine câteva SRL-uri care mergem la cele mai mici baruri cu pretenții materiale neverificabile. Trebuie neapărat să fie o ordine. ORDA are colaborare cu niște instituții care merg și colectează acei bani, care ajung într-un mediu cenușiu, netransparent. Am discutat în comisia de cultură și mi s-a confirmat că sesizările sunt fundamentate”, a concluzionat deputatul UDMR.

István-János Antal are trei luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților, două declarații politice, un proiect de hotărâre inițiat și o interpelare, luna trecută, referitoare la suplimentarea bugetului Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei” Constanţa. De asemenea, are 16 propuneri legislative inițiate.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *