Isărescu (BNR) atacă la CCR articolele de lege prin care i-a fost deschis proces de colaborator al Securității

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a obținut o sentință de la Curtea de Apel București prin care i-a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind două articole din legea care vizează deconspirarea Securității. Colegiul CNSAS a introdus o acțiune în instanță prin care cere stabilirea calității de colaborator al Securității pentru Mugur Isărescu. În anii comunismului, el ar fi dat note Securității privind colegii săi de muncă.

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârât (Mugur Isărescu – n.r.). Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr.161/2019, a art.12 ind.1 din OUG nr.24/200 şi a art.2 lit.b teza I din OUG nr.24/2008, invocată de pârât. Pronunţată azi, 02.04.2021, în condiţiile art.402 teza finală C.pr.civ.”, se arată în minuta ședinței din 2 aprilie a Curii de Apel București.

În iunie 2020, Colegiul CNSAS a sesizat Curtea de Apel București privind constatarea calității de colaborator al Securității a lui Mugur Isărescu. În cererea adresată instanței, Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității susține că Isărescu ar fi fost folosit drept sursă a serviciului secret comunist din 1979, timp de 10 ani, iar informațiile pe care acesta le-ar fi furnizat despre cetățeni străini ar fi dus la încălcarea drepturilor fundamentale ale acestora. Două note conspirative sunt citate de cercetători.

Mugur Isărescu atacă la Curtea Constituțională două articole din OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum și Legea 161/2019, care aduce modificări OUG 24/2008.

Art.2 lit.b teza I din OUG nr.24/2008

În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

b) colaborator al Securităţii – persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Art. 12 din OUG nr.24/2008

(1) Hotărârea judecătorească irevocabilă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se pune la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Legea 161/2019 a modificat OUG 24/2008, prin introducerea unor articole noi. Unul dintre ele prevede reverificarea calității de colaborator al Securității în cazul în care apar noi documente din arhivele fostului serviciu secret comunist:

În condițiile în care, ulterior emiterii unei decizii de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea, în temeiul Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, sau ulterior emiterii unei adeverințe, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, direcția de specialitate identifică informații care nu au mai fost supuse analizei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, se va aplica în mod corespunzător procedura de verificare prevăzută în prezenta ordonanță de urgență, atât din oficiu, pentru persoanele care candidează la alegerile prezidențiale, generale, locale, pentru Parlamentul European, pentru persoanele care sunt prevăzute la art. 3 lit. b)-h^1), art. 4, cât și la cerere, pentru oricare dintre persoanele care ocupă demnitățile sau funcțiile menționate la art. 3, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

Mugur Isărescu obținuse mai multe decizii ale CNSAS că nu a fost colaborator al Securității, pe baza documentelor la care a avut acces CNSAS. În 2020 însă, după ce au apărut noi documente, a fost reverificat dosarul lui Muguru Isărescu, iar CNSAS a stabilit că acesta a fost colaborator al Securității și a înaintat acțiune de constatare în instanță. CNSAS consideră că informaţiile furnizate de Mugur Isărescu Securității în notele privind colegii săi de muncă au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.