Privită prin lentila implacabilă a timpului, adeseori istoria își dezvăluie valențele comice și paradoxale, demonstrând că refuzul obstinat de a înțelege dinamica globală se plătește mai devreme sau mai târziu prin ironii usturătoare. În primăvara anului 1964, spațiul public și politicul românesc fierbeau de indignare la publicarea unui studiu semnat de economistul sovietic Emil Borisovici Valev, profesor la Universitatea Lomonosov din Moscova. Ideea centrală a acelui proiect – cunoscut în istorie drept „Planul Valev” – propunea crearea unui complex economic interstatal în zona bazinului inferior al Dunării, care să integreze regiuni din România, Bulgaria și URSS într-o unitate teritorială transfrontalieră axată pe cooperare agricolă și industrială intensivă.
Reacția României comuniste de la momentul respectiv a fost una de o violență politică și mediatică paroxistică. Sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bucureștiul a văzut în viziunea profesorului sovietic o amenințare existențială la adresa suveranității naționale și uneltirea perfidă prin care economia românească, aflată în plin proces de industrializare forțată (simbolizat de oțelăriile de la Galați), risca să fie retrogradată la simplul statut de furnizor de materii prime și produse agricole pentru blocul comunist. Planul a fost aspru hulit de corifeii regimului, respins de economiștii români în frunte cu Costin Murgescu prin contra-argumente științifice furioase și transformat într-un stindard al primului naționalism economic antisovietic. Întregul aparat de propagandă a transformat ideea într-o spaimă națională, un pact nefast prin care se dorea subordonarea suveranității industriale a țării în favoarea unor interese suprastatale dictate de la Moscova. Deceniile au trecut, profesorul Emil Borisovici Valev s-a stins din viață după o carieră academică longevivă în URSS și Rusia, iar ideile sale au fost… CITEȘTE CONTINUAREA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google