IRES Asiguratorii auto se OPUN plafonării prețurilor RCA: „Șoferii români sunt acuzați de HABARNISM!”

Aproximativ 92% dintre români susţin publicarea anuală, cu titlu informativ, de către o autoritate competentă, a unor preţuri de referinţă pe piaţa de reparaţii auto şi pentru închirierea autovehiculelor primite la schimb de persoanele păgubite RCA, arată cel mai recent studiu IRES realizat pentru UNSAR. Conform sursei citate, acesta este cel de-al treilea an consecutiv în care cercetarea sociologică realizată de IRES arată că această măsură este susţinută într-o majoritate covârşitoare şi de publicul larg.

Reprezentanţii UNSAR susţin că măsura reprezintă, de altfel, una dintre cele mai importante soluţii de îmbunătăţire a cadrului legislativ pe care industria de asigurări a propus-o public, în mod constant, în ultimii ani. „Cu toate acestea, proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea pe termen de 6 luni a tarifelor de primă RCA, publicat recent în transparenţă decizională – care oricum riscă să debalanseze industria de asigurări – nu pare a ţine cont nici de aceste aspecte. Subliniem încă o dată că industria de asigurări susţine introducerea unui preţ de referinţă pentru reparaţiile auto, cu titlu informativ, şi nu o coplată. Aceste preţuri, introduse cu titlu orientativ, ar ajuta consumatorii să fie mai bine informaţi cu privire la costurile implicate, în cazul în care ar fi păgubiţi RCA. Ca principiu, costul unei asigurări trebuie mereu corelat cu despăgubirile în continuă creştere plătite de asigurători”, susţin reprezentanţii UNSAR.

Aşadar, dacă valoarea primelor RCA este plafonată, atunci ar trebui limitată şi inflaţia daunelor, pentru ca piaţa să poată funcţiona în condiţii de predictibilitate şi stabilitate, de care fiecare actor economic are nevoie pentru a putea investi în România.

Evidenţiem încă o dată faptul că plafonarea primelor RCA nu poate reprezenta o soluţie pentru reechilibrarea pieţei asigurărilor auto. În acest sens, este necesar un pachet complet de măsuri care să asigure modernizarea legislaţiei în domeniu, precum şi să aibă în vedere o mai bună protecţie a păgubiţilor. Însă capacitatea asiguratorilor de a determina individual primele RCA în funcţie de riscurile pe care şi le asumă şi de a distribui acest risc între asiguraţi este esenţială în orice scenariu”, menţionează reprezentanţii UNSAR.

Totodată, reprezentanţii UNSAR precizează că, „în ciuda declaraţiilor vădit tendenţioase ale unor asociaţii din zona de transporturi comerciale, tarifele RCA se calculează conform legislaţiei, prin metode actuariale, fundamentate pe calcule matematice şi statistice, cu respectarea reglementărilor în domeniul concurenţei”.

Aceleaşi declaraţii jignesc constant cei aproape 50.000 de oameni care lucrează în industria de asigurări şi care au depus eforturi considerabile în ultimele luni pentru a absorbi impactul falimentului City Insurance, suprapus cu perioada pandemică“, se mai spune în comunicat.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a fost înfiinţată în 1994 şi reprezintă 20 de companii de profil care deţin o pondere de peste 80% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.

Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a fost înfiinţat în 2009 şi activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele pe care le dezvoltă fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research) şi îşi realizează activitatea la cele mai înalte standarde profesionale, respectând practicile internaţionale în acest domeniu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *