Iohannis: „Sunt decis să reconstruim sistemul sanitar din temelii. Pentru asta, trebuie o nouă majoritate în Parlament”

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, de la ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban; Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru; Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat; Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, prof. dr. Dorel Săndesc; Șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, Col. Dr. Dan Corneci; Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, dr. Emilian Imbri; Lector la Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnice București, Elena Ovreiu.

După această ședință, șeful statului a avut declarații de presă și a precizat că discuțiile s-au axat pe zona echipamentelor medicale și a rețelelor de electricitate din spitalele publice. Iohannis a concluzionat că se impune o reformă radicală a întregului sistem sanitar, dar după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„Am abordat modul lor de întreținere, un aspect esențial într-o perioadă cum e cea de acum, de mare presiune pe sistemul medical. Specialiștii au prezentat o evaluare națională. A fost prezentată inclusiv o analiză a disfuncționalităților și defecțiunilor care pot apărea pe perioada de funcționare a acestor aparate, cu exemple punctuale. Am solicitat Ministerului Sănătății și experților o analiză a contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele și aparatura medicală. Este evident că în condițiile asigurării necesarului de medicamente, materiale sanitare și salariile, fondurile pentru service-uri sunt masiv subdimensionate și, adeseori, insuficiente. Discuția a fost extrem de utilă și au fost identificate câteva soluții concrete. Este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen și a rețelelor electrice. Am găsit soluția unui program de finanțare bine pus la punct, folosindu-ne de fondurile europene și la îndemână pentru dezvoltarea sistemului medical. Se impune regândirea instrumentelor legislative și financiare. Inginerii medicali trebuie implicați mai mult. Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din Sănătate, aflat în plin proces de elaborare. Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul nostru medical, care a scos în evidență toată deficiențele structurale, neglijate ani și ani de zile. Tocmai pentru că ne-am lovit de atât de multe probleme, se lucrează la săptămâni bune la o viziune coerentă în acest domeniu, care să fie transpusă în legi și reglementări clare. Cu guvernul sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată, care nu mai poate fi amânat și care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate responsabilă și deplin angajată în slujba binelui românilor”, a spus Klaus Iohannis.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *