Spread the love

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după vizita efectuată la Institutul Naţional de Sănătate Publică, că nu intenționează să introducă starea de urgență, precizând că este adeptul măsurilor preventive de tip mască și distanță socială. De asemenea, șeful statului le recomandă cetățenilor să poarte mască de protecție și în aer liber.

„Dacă vrem să avem o viață apropiată de normalitate este absolut obligatoriu să respectăm câteva norme. Sunt arhicunoscute și câteva măsuri: purtatul măștii, păstrarea distanței, igiena mâinilor, evitarea cu cât mai mult a aglomerărilor și, da, acolo unde în anumite localități incidența pandemiei este mai mare trebuie introduse restricții specifice. Despre restricții am vorbit destul de mult și am observat cu toții că descentralizarea deciziei a fost un lucru bun, însă este nevoie de mai multă clarificare și am convenit cu INSP, cu ministrul Tătaru și echipa mea să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente și mai corelate cu situația din fiecare localitate și județ. (…) Cam toți specialiștii sunt de părere că masca este extrem de utilă dacă vrem să nu mai avem o răspândire masivă a virusului. Voi duce această discuție mai departe și vom avea probabil mai multe discuții despre unde și când purtăm masca. Eu recomand să purtați mască tot timpul când ieșiți din casă, indiferent că este în interior sau exterior. E bine pentru noi, pentru cei apropiați”, a spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că pentru purtatul măștii nu se recomandă introducerea stării de urgență, însă a precizat că evenimente precum nunți sau botezuri ar putea fi interzise:

„Am discutat aceste chestiuni… fiindcă sperietoarea cu starea de urgență este vehiculată de multe lume. Nu intenționez să revenim la starea de urgență. Există măsuri mai puțin dure care au efecte poate chiar mai bune. Cea mai bună prevenție: masca, distanța, igiena. Nu avem nevoie să închidem toată țara pentru a avea un efect de îngrădire. Pentru a purta mască nu este nevoie de stare de urgență. În această etapă, nu intenționez să reintroduc starea de urgență, dar sunt adeptul măsurilor preventive. Recunosc: sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume și controlul devine mai greu, vor trebui restricționate. Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv – nunți, botezuri, serbări, unde nu au fost respectate restricțiile. Este posibil ca aceste întâlniri să fie restricționate”, a mai spus Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *