Spread the love

Președintele României, Klaus Iohannis, participă în aceste zile la Bruxelles, la Summitul european pentru relansare. Șeful statului arată că mobilizarea europeană vizează refacerea economică după criza provocată de pandemia de coronavirus, însă nu crede că discuțiile de la Consiliul European vor fi tranșate în doar două zile – astăzi și mâine – întrucât părerile sunt foarte împărțite și, totodată, ar fi posibilă o revenire a delegației României și pe viitor.

„Noi dorim să obținem sume consistente, aici avem pe de-o parte bani care se dau sub formă de împrumuturi, dar o parte – sperăm și mai mare – vor fi bani care nu trebuie returnați, sunt așa numite granturi, bani pe care-i vom folosi pentru revigorarea economică și pentru firme și pentru modernizări, digitalizare. De asemenea, sperăm pentru modernizarea întregului sistem educațional, pentru fondul social și multe altele. În total, se negociază sume foarte mari, astăzi – poate și mâine – eu sunt foarte hotărât să mă bat pentru interesul României, în așa fel încât să obținem un rezultat consistent, întreaga echipă care mă însoțește au pregătit materiale suficiente. Sunt relativ optimist că, în final, pentru România sumele vor fi rezonabile, consistente. Cred că nimeni nu poate să răspundă (dacă se vor finaliza discuțiile până mâine – n.r.), este un scenariu optimist să finalizăm negocierile, însă în Consiliu părerile sunt încă împărțite. Nu toată lumea e convinsă că propunerea care este pe masă e cea mai bună. Mă aștept la negocieri destul de complicate, posibil chiar să trebuiască după un timp să revenim să finalizăm aceste negocieri. Important este de știut: sunt bani mulți, pe care îi discutăm, pentru România este o șansă mare să obținem finanțare consistentă pentru următorii ani, în care vom reuși să rezolvăm foarte multe din problemele de la noi de acasă”, a spus Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *