Site icon TOMIS NEWS

Iohannis, la ambasada SUA: „România este recunoscută ca un actor responsabil și un factor de stabilitate la Marea Neagră” – VIDEO

iohannis
hqdefault

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, la recepția de la Ambasada SUA în România de ziua națională a Statelor Unite, despre marile proiecte de la Marea Neagră. Iohannis a explicat că România își asumă rolul tot mai important în regiune, iar țara noastră este pregătită să devină „Poarta Europei” pentru că se schimbă rutele de transport la nivel internațional, iar Portul Constanța va juca un rol deosebit de important la nivel regional.

„În acest an, aniversăm două decenii de la aderarea României la NATO și 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanțială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic. În prezent, găzduim un număr crescut de militari americani, ceea ce reprezintă nu numai o reușită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci și o dovadă fermă a solidarității dintre statele noastre, în aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei și a regiunii euroatlantice. Totodată, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre. Astfel contribuim la întărirea securității regionale și transatlantice, precum și la întărirea securității României. Sunt convins că la Summitul NATO, pe care Statele Unite îl vor găzdui săptămâna viitoare, vom lua decizii importante pentru securitatea noastră colectivă. Salut, și în acest context, procesul de actualizare a abordării strategice a Statelor Unite față de Marea Neagră, la care și țara noastră și-a adus o contribuție. Am discutat acest subiect și cu Președintele Biden în cadrul întrevederii noastre recente de la Casa Albă. Împărtășim viziunea comună că trebuie să întărim eforturile pentru consolidarea unității transatlantice și pentru apărarea valorilor noastre comune. Numai astfel putem oferi tuturor partenerilor din regiune o cale către pace, prosperitate și integrare euroatlantică. Contribuția responsabilă a statelor din regiune la asigurarea securității și a rezilienței Mării Negre este crucială pentru a transforma regiunea într-un spațiu sigur, deschis și prosper. Țara noastră este recunoscută ca un actor responsabil și un factor de stabilitate la Marea Neagră, contribuind atât la securitatea regiunii, cât și la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice. România este Aliatul și partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic și pentru democrație, astfel încât cetățenii să fie protejați și să aibă o viață prosperă. Vom continua să lucrăm împreună, în baza valorilor comune, inclusiv pentru a promova importanța fundamentală a noilor tehnologii, pentru a securiza lanțurile globale de aprovizionare și pentru a consolida securitatea energetică, la nivel național și regional. În acest sens, proiectele de cooperare în domeniul energiei nucleare sunt esențiale pentru colaborarea dintre țările noastre, în vederea creșterii securității energetice a României și a întregii regiuni. Prin realizarea acestor proiecte, România devine un vector regional important în domeniul energetic, prin consolidarea independenței energetice și dezvoltarea de soluții avansate pentru energia verde. Nu în ultimul rând, vreau să amintesc de obiectivul nostru comun de includere a României în programul Visa Waiver. Vom continua să lucrăm împreună cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun să devină în cel mai scurt timp realitate pentru cetățenii români.”, a spus Klaus Iohannis.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a declarat miercuri, cu ocazia recepției organizată cu ocazia Zilei Americii că angajamentul SUA față de România „este de neclintit și esențial pentru protejarea valorilor noastre comune și a modului nostru de viață”:

„Declarația de Independență semnată acum 248 de ani pe 4 iulie a marcat nașterea SUA. Națiunea noastră a fost fondată pe idealurile libertății, egalității și a căutării fericirii, precum și pe valorile durabile ale democrației și a statului de drept. Aceasta ne-a ghidat țara prin secole de dezvoltare, provocare și progres. Această sărbătoare ne amintește că aceste valori democratice sunt aspirații universale care rezonează cu oameni din întreaga lume, inclusiv cu prietenii noștri din România. Parteneriatul nostru strategic cu România este construit pe valori democratice comune, relațiile economice, legăturile profunde între oameni și cooperare în domeniul securității și apărării. Ca parteneri și aliați în NATO, angajamentul nostru față de România este de neclintit și esențial pentru protejarea valorilor noastre comune și a modului nostru de viață”.

Ambasadoarea SUA la București a reiterat afirmațiile președintelui Joe Biden potrivit cărora România a depășit toate așteptările în NATO:

„Felicitări, România pentru aniversarea a 20 de ani în NATO, în acest an. După cum a spus recent președintele Biden, România a depășit toate așteptările ca aliat puternic”.

Kathleen Kavalec a mulțumit României pentru sprijinul oferit Ucrainei:

„Gândul nostru se întreaptă de asemenea, către prieteniinoștri din Ucraina care continuă să sufere din cauza războiului ilegal, neptovocat și oribil provocat de Rusia. Vom fi mereu recunoscători poporului român pentru sprijinul neclinit acordat poporului ucrainean în momentul lor de cumpănă. Ați oferit un sprijin umanitar, politic, economic și militar semnificativ vecinilor dumneavoastră și știu că România este pregătită să ajute la reconstrucția Ucrainei atunci când va veni acel moment”.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version