Iohannis, în Germania pentru a fi premiat: A propus moment de reculegere pentru morții de la Constanța

Președintele Klaus Iohannis, care va fi distins sâmbătă la Aachen cu Premiul Carol cel Mare pentru contribuția sa la unitatea europeană, participă vineri la Charlemagne Prize Forum on Europe (Forumul European Carol cel Mare), un eveniment tradițional organizat în marja decernării premiului amintit de către Societatea Premiului Internațional Carol cel Mare al orașului Aachen. La începutul evenimentului, Klaus Iohannis a cerut un moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Voi începe cu o informație tristă. Astăzi a avut loc o mare tragedie în România, într-un spital din Constanța. A fost un incendiu și, din păcate, au murit șapte pacienți. Vă rog frumos pe toți, împreună cu mine, să păstrăm un moment de reculegere! Vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Spitalul din Constanța!”, a afirmat Iohannis.

Sâmbătă, 2 octombrie 2021, la Aachen, Republica Federală Germania, Președintelui României, Klaus Iohannis, i se va decerna Premiul internațional Carol cel Mare al orașului Aachen – Pentru unitatea Europei.

Comitetul director al Premiului Carol cel Mare a decis să acorde Președintelui Klaus Iohannis premiul pentru anul 2020 ca recunoaștere a meritelor în ceea ce privește „conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”, pentru „eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene și a statelor membre”, precum și pentru „promovarea echității, a protecției minorităților și a diversității culturale și pentru rolul său de creator de punți de legătură între societățile din vestul și estul Europei.”

Premiul internațional Carol cel Mare al orașului Aachen este conferit anual, începând cu anul 1950, personalităților publice sau organizațiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unității europene sau a cooperării între statele membre.

Pe lista laureaților se află părinții fondatori ai Comunității Europene, arhitecții Uniunii Europene moderne și reprezentanții mișcărilor democratice din Europa Centrală și de Est. De asemenea, printre personalitățile marcante care au primit acest premiu se numără și Winston Churchill, Henry Kissinger, Václav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei și Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar „Carol cel Mare” acordat până în prezent. Ultimii doi laureați au fost Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, în 2019.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *