Iohannis: „În 2021, trebuie să repornim economia cu toate motoarele turate la maximum”

Președintele Klaus Iohannis a avut marți seară primele declarații de presă din noul an, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a subliniat că anul 2021 este unul crucial, întrucât este momentul să scăpăm de pandemia de covid prin campania de vaccinare și economia trebuie repornită cu motoarele turate la maximum:

Avem două direcții majore! Pe de-o parte, trebuie să stopăm pandemia și asta ține de reușita campaniei de vaccinare, care se află în plină desfășurare. Pe de altă parte, trebuie să repornim în forță toate motoarele economice și să demarăm reformele promise. Aceste două direcții majore sunt de fapt profund interconectate. Succesul vaccinării va genera capacitatea de a relua toate activitățile economice și sociale grav afectate în aceste luni. Viziunea noastră, a mea, a echipei guvernamentale este de a asigura României acces semnificativ la fondurile europene și un buget centrat pe investiții, pe dezvoltarea infrastructurii și pe sprijinirea mediului de afaceri. Vom crea premisele unei creșteri economice reale pentru următorii ani, care să asigure finanțarea marilor sisteme care au nevoie de reformare: educația și sănătatea. De altfel, proiectul de buget pe acest an este gândit pe aceste coordonate. În paralel, este obligatoriu să înceapă un proces de resetare a statului, punând în centru accesul cetățeanului la servicii și informații publice. Deci: digitalizare pe toate palierele! Nu mai pot fi tolerate ineficiența și incompetența pe bani publici! (…) Reformele nu mai pot să aștepte, 2021 este anul în care trebuie puse bazele unei sănătoase reașezări a societății românești. Pentru a merge înainte cu motoarele turate la maximum este momentul să punem capăt pandemiei”, a spus Klaus Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *